MO (2019) review

Știu că sunteți ocupați cu Joker zilele astea, însă eu n-am apucat încă să-l văd. Am văzut în schimb MO, debutul în lungmetraj al lui Radu Dragomir, un film – cum altfel? – important, cu mesaj social despre problemele cu care se confruntă societatea în care trăim, oameni buni. Anume, scopul declarat al filmului e de a conștientiza frecvența abuzurilor sexuale și a violurilor atunci când există un raport de putere dezechilibrat între agresor și victimă, ca de exemplu profesor vs. studentă.

Exemplul nu e la întâmplare, căci e chiar subiectul filmului: Mo (Dana Rogoz) și Vera (Mădălina Craiu) sunt două studente de la țară, venite cu trenul special ca să copieze la examenul de cibernetică al profesorului Ursu (Răzvan Vasilescu), însă sunt prinse și date afară din sala de examen. Fetele îl caută ulterior pe Ursu pentru a-l ruga să le permită să dea din nou examenul cu cealaltă grupă, profesorul transformând această situație într-o ocazie perfectă pentru a-și flexa mușchii în raportul de putere dintre el și fete și pentru a duce în continuare seara în direcția dorită de el. N-aș mai povesti, căci mi-ar plăcea să vedeți voi ce se întâmplă mai departe.

Să vă zic sincer, nu sunt foarte mișcat de filmele cu mesaj social, ale căror primă linie în strategia de marketing e că sunt importante și despre un subiect important și grav. Nu vorbesc despre subiectul de față în particular, îmi displac toate ocaziile în care mesajul social e pus înaintea filmului, încercând să oblige publicul să asocieze filmul cu problema din societate, făcându-l să se simtă vinovat dacă nu îi place filmul.

Dar! Norocul lui MO, în situația asta, e că în sinea lui e un film destul de bun cât să aibă un rost și să stea drept pe propriile-i picioare chiar dacă nu o plimbi pe Dana Rogoz dintr-un oraș în altul să explice publicului cât de important și grav e subiectul filmului.

Aș vrea să zic că Răzvan Vasilescu face tot filmul, pentru că joacă absolut excepțional, însă i-aș face un deserviciu lui Radu Dragomir, care a scris personajul pe care-l joacă acesta: un antagonist nuanțat, șarmant și crud deopotrivă, care insuflă tot mai multă teamă cu fiecare minut care trece din film. I-aș face un deserviciu și Danei Rogoz, care-și joacă personajul de asemenea bine, cu dedicație totală.

Sigur, nu e un film perfect. În ciuda lungimii sale modeste (76 de minute), primul act mi s-a părut că nu se mai termina niciodată, fiind lovit de cadre lungi, atmosferice, care nu avansau intriga sau nuanțarea personajelor cu nimic. Mă rog, asta e clar boala cinema-ului românesc din ultimii ani, dar măcar n-avem prelunga ciorbă în tăcutele primele 20 de minute din MO. E un sandviș. Odată fetele ieșite din examen, însă, filmul își găsește ritmul perfect pentru a-și spune povestea.

Recomand? Da, indiferent dacă sunteți interesați de mesajul social al filmului, pentru că e chiar un film bun, independent de acesta. Bine, n-ar strica să fiți și interesați de mesaj, căci trăim în țara în care 55% dintre cetățeni consideră violul justificabil în anumite condiții. Oribil.

One thought on “MO (2019) review

  1. M-ai făcut curios. Adevărul este că nu prea mai am timp să mai trec pe la cinematografe, dar am avut plăcerea să descopăr filme românești noi destul de interesante pe Netflix.
    Cred că un film bun românesc merită efortul

Leave a Reply to Grig Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.