La aflarea veștii că Dan Barna al Alianței 2020 USR+PLUS va apărea în emisiunea lui Gâdea, bula mea s-a inflamat. Ce caută dom’le Barna să meargă în hazna, în gura lupului, dă-i în diverse cuvinte urâte pe pesediști, HUOOOO!
După care s-a întâmplat emisiunea. Nu m-am uitat, fiind plecat să trag un podcast, însă am înțeles din varii discuții pe interneți că Barna a fost OK, Gâdea a fost surprinzător de decent și că emisiunea a fost lipsită de scandal.
Ceea ce iar n-a convenit chiar și unor voci useriste din bula mea. De ce, dom’le, a fost OK Gâdea? A schimbat macazul? Se trage pe cur cu ăștia pentru că-s pe val? Ia să nu mai fie așa OK.
Și mă întreb, de ce vrem atâta sânge peste tot? De ce căutăm scandal și acolo unde nu e?
(foto: reddit, dar am impresia că e furată de pe Facebook)
vai, cum să îi acuzi pe cinstiții de pe roddit de furt? :D
Iaca, am găsit originala
după părerea mea, dacă te duci de mai multe ori la a3, nu ai cum ieși învigător. inițial te tatonează, te lasă să-ți expui ideile, iar ei analizează apoi domeniile pe care nu le stăpînești foarte bine (pentru că nimeni nu se pricepe la toate, de aceea ai partid, cu oameni care se pricep la diferite chestii, bine vorbesc de usr, nu de psd, care are numai hoți care nu se pricep la nimic altceva). după care, în prezența ta, ajung să debiteze enormități, despre care tu îți dai seama că sînt minciuni, dar nu vei putea spune decît atît, că nu-i adevărat, nu vei putea veni cu cifre sau date exacte pentru că nu le cunoști, iar bunul simț te împiedică să arunci cifre la plezneală. și atunci tot efortul tău este degeaba, sau chiar mai mult, cu ce idee vor rămîne spălații pe creier: ai văzut ce i-a făcut gîdea lu’ ăla? a venit documentat, i-a aruncat cifrele (enormitățile alea) în față și i-a închis gura. sau, dacă nici măcar nu vei obiecta la ce se debitează, vei ajunge să girezi cu prezența ta orice prostie le trece prin cap motanienilor. pe termen lung, jocul cu latrina 3 este pierdut din start, pentru că ei nu respectă regulile jocului