Dacă ar fi să-mi mai iau alt Smart TV, mi-aş lua un Android

Mă bate gândul să-mi schimb TV-ul. Momentan am un smart Philips a cărui cea mai mare problemă e că nu-i pot justifica încă înlocuirea. I s-a stricat unul din cele două porturi HDMI cam la o lună după ce a ieşit din garanţie, e încet pe partea de smart, aplicaţia de Netflix nu ştie subtitrări în română şi nu are aplicaţii de secolul ăsta, gen HBO GO, Amazon Prime sau Plex. Niciunul din aspectele astea nu e însă o justificare în condiţiile în care îl folosesc exclusiv legat la PS4, care îmi rezolvă toate problemele.

Cu toate astea, va veni timpul schimbării la un moment dat, poate chiar anul ăsta dacă reuşesc să conving juniorul să arunce cu ceva înspre televizor. Şi mă gândesc să iau un televizor cu Android pe el. Ştiu ştiu, acum cinci ani puteam jura că un TV smart e cea mai inutilă chestie de la pâinea nefeliată încoace, însă între timp s-au schimbat nişte chestii. Aş alege Android pentru că sunt familiar cu sistemul de operare, am deja o tonă de aplicaţii cumpărate din Play Store, îmi pot lega contul Google să îmi sincronizez chestiile între device-uri şi Android TV suportă nativ protocolul Chromecast. Sau cel puţin aşa cred din ce am cules de prin ce am citit. Ce ştiu sigur e că ar trebui să se mişte rapid, să fie disponibile aplicaţiile video pe care le am deja şi pe telefon/tabletă, ceea ce înseamnă că ar trebui să pot instala şi alde VLC, Kodi şi te miri ce.

Are cineva TV cu Android, să-mi dea ceva sfaturi sau sugestii? Există mai multe variante de care mă pot lovi, care să difere? Adică ok, de exemplu pe eMAG văd în categoria respectivă atât televizoare serioase, branduri consacrate cu panouri care de care mai OLED, QLED, ABCLED şi XYZLED, cât şi no-name-uri de la care nu mă lasă sufletul să am pretenţii. Dar dacă ar fi să aleg între numele mai cunoscute, ar fi diferenţe de performanţă între Androidul unuia şi Androidul altuia?

17 thoughts on “Dacă ar fi să-mi mai iau alt Smart TV, mi-aş lua un Android

  1. De ce nu dumb TV + ceva smart box pe lângă el? Eu acum am ceva televizor LG și cu un Nexus Player iar singura problemă e că mai am două cabluri în plus în spatele televizorului. Când Google nu o să mai dea update-uri pentru player pur și simplu îl pun în sertar și iau altul, în loc să schimb televizorul deoarece producătorul a “uitat” să mai actualizeze versiunea de Android.

    Ah, și să nu mai vorbesc de flexibilitate: i-am atașat un USB stick pe care l-am formatat ca memorie internă pentru a mări capacitatea device-ului, mai am un joystick wireless tot pe USB pe care l-am conectat ca să mă pot juca jocuri, când și dacă o să mă plictisesc vreodată de platformă pot să trec pe Apple TV… ai mult mai multă libertate așa decât să fii constrâns la un TV care vine el cu Android.

    1. M-am gândit şi la dumb 4K + Shield, cam asta ar fi singura opţiune viabilă, însă mi-e teamă că fiecare device în plus e un extra point of failure. Aş vrea să nu mai trebuiască să depind de dispozitive terţă parte, altfel mi-ar fi de-ajuns PS4.

  2. Două lucruri trebuie să ai în vedere:

    1. Calitatea imaginii
    2. Chromecast

    Dacă acestea două sunt în regulă, restul chiar nu contează (exceptând prețul).

  3. Am de 2 luni Sony Bravia 55XE8096 si sunt foarte multumit de el. Am analizat destul de mult pana sa fac alegerea. Ca si calitate a imaginii Sony este in alta liga fata de Phillips (tv philips au si ele Android integrat). Merge Kodi instalat, are Netflix nativ (nu am cont, nu stiu mai multe despre aplicatie) insa cred ca se poate instala/actualiza si din PlayStore, are suport integrat pentru Chromecast (merge sa faci cast si de pe telefon Android dar si de pe iphone).

    Calitatea imaginii este super ok.

  4. Cum iti merge plexu’ pe PS4? La mine ba merge teava, ba face buffering la fiecare 2 minute de film, moment in care inchid si caut ceva pe netflix. Nu am habar ce dumnezeu are, mai ales ca sunt legat prin cablu la router cu ambele deviceuri.. :\

  5. Subscriu si eu colegilor cu Sony tv. Am si eu un model de Sony 4k tot cu diagonala de 55 seria 9305. Am stat si eu cateva luni , timp în care am analizat, am vizitat câteva standuri si in final am facut aceasta alegere. Chiar nu am ce sa-i bag de vină. Se vede extraordinar de clar, Netflix ruleaza fără probleme cu subtitrare adecvată in română și trece frumos din setarea actuală în imagine 4k cand identifica semnal 4k. Kodi e ca la el acasă ruleaza fără probleme doar ca la semnal 4k sau 3D nu face singur trecerea din modul actual in cel redat de Kodi. Dar asta cred ca e problema se la ei. În rest ….il recomand cu plăcere.
    Ps: te ajuta foarte mult in căutări si comanda vocală de pe telecomanda 😉

  6. Bă fraților eu nu inteleg limba voastra dar voi,sigur, puteti da “translate” de pe limba mea..Eu vreau sa–mi iau un Horizon fool hd de 140 cm(că nu stiu cu inchi) intreb: o fi bun?

  7. Cu un media player rezolvati problema filmelor
    Asigurativa ca o sa luati unul bun
    Eu am un egreat r150 de 5 ani si inca ruleaza filmele noi de pe situri

  8. Samsung,Lg,nu sunt android au alt sistem de operare …WEB OS si sunt ff bune.Dețin un android tv …… dar un tv android depinde foarte mult de semnalul wirelles(un router macar dual band)altfel te mulțumești cu cablul de la net in el.

  9. Legat de HBO GO, eu am un Sony cu Android care are Chromecast integrat. Nu ai nevoie de aplicatie HBO GO pe televizor, pentru se face foarte usor si foarte frumos cast de pe laptop/tv.

    De asemenea, folosesc Plex foarte des si merge excelent.

    Eu iti recomand Sony pentru panoul care e superb si Android pentru ca ai Chromecast integrat, ceea ce nu iti salveaza un slot HDMI si un cost suplimentar.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.