La ora la care scriu articolul ăsta, toate sticlele sunt deja goale, mai puţin vreo şase. După ce am produs şi îmbuteliat berea, am lăsat-o o săptămână să prindă aciditate, am etichetat-o şi am băut-o.
OK, întrebarea de pe buzele tuturor, cum a ieşit? Bună e răspunsul. A ieşit o bere uşoară, nu foarte amară, mai puţin acidulată decât aş fi dorit, însă nu răsuflată, ci doar mai timidă, cumva. E blondă şi clară, însă după ce torn tot conform instrucţiunilor specifice, devine tulbure de la depunerile de pe fund. Hăhă. Cred că e o chestie normală, nu ştiu.
Partea care mi-a plăcut cel mai mult însă a fost etichetarea sticlelor. Contrar a ceea ce anticipasem, nu a fost nici muncă sisifică, nici ştiinţa rachetelor. Iniţial am căutat soluţii complete, gen un site unde să pot da un design şi să-mi comand etichetele gata făcute. Apoi m-am gândit că hei, poate se pot face local, pe hârtie autocolantă. Așa că am făcut un design (adică am căutat “free beer label template” și am modificat literalmente primul rezultat), i-am dat un nume (mă rog, nu eu ci scumpa-mi doamnă) și am scris un text șugubăț.
După care am aflat că mai bine decât hârtie autocolantă e hârtia standard, lipită de sticlă cu lapte. Se usucă repede, se lipește foarte bine și, spre deosebire de adezivi sintetici, în caz de refolosire și re-etichetare se curăță relativ ușor, cu apă caldă.
Sunt pregătit pentru tura a doua.
+1 dude!
Sunt curios cand te apuci de al doilea lot.