Aventurile îmbrăcatului unui copil de doi ani jumate

Pot să fac asta, îmi zic, nimic nu e imposibil. Trebuie să fim înapoi acasă în două ore și sunt decis să nu îmi petrec iar jumătate de oră doar îmbrăcându-l. Hainele-i sunt scoase, pregătite, ordonate, pampersul proaspăt e pregătit, șosetele scoase din sertar și despachetate. Chiar două la fel. Sunt și eu îmbrăcat, mai trebuie doar să-mi iau geaca pe mine, să nu pierd timpul apoi. Trebuie să ieșim pe ușă cât mai repede. Trebuie doar să îl îmbrac, în cinci minute ar trebui să putem ieși. Trei, doi unu. Start.

– Flăcău, plecăm la plimbare, hai să te îmbrac.

Cuvântul cheie a fost recepționat de către subiect. Cumva limbajul său, deși în mod normal foarte avansat pentru vârsta lui, înregistrează “îmbrac” ca pe un îndemn la alergat prin casă. E o eroare în Matrix, cum ar veni.

A țâșnit. Mă așteptam la asta și am închis din timp ușa către hol, să-l pot încolți repede. Am noroc că e apartamentul mic și îngust pe alocuri și pot să-i pun capcane – bottlenecks, cum ar veni în termeni de corporație – așa că l-am prins relativ ușor și l-am suit pe pat să-l schimb.

Booooon. Tricoul jos, pantalonii jos, scutecul jos, să-l facem ca nou. Bineînțeles însă că, într-o clipă de neiertabilă neatenție în care m-am întors să iau scutecul nou, s-a rostogolit spre marginea patului și a luat-o la fugă iar prin casă, în cucul gol.

– Aleg, aleg!

Văd că alergi, e exact ce nu vreau să faci acum. Aș vrea să stai locului acum și să alergi afară. Hai să-ți dau scutec pe tine, să nu-mi faci vreo surpriză pe aici.

L-am prins din nou. Serios că e ca și cum ai vrea să îmblânzești un crocodil, doar că nu atât de alunecos – efortul e tot pe acolo. Bun, hai sus cu chilotul, sus cu pantalonii, sus cu tri-… unde e tricoul? L-a luat cu el ultima dată când a evadat și l-a lăsat pe undeva prin casă. L-am găsit. De data asta fost mai deștept ca el, l-am luat în brațe cât am căutat tricoul, să știu o treabă.

Gata, tricoul e sus, bluza e sus, e timpul pentru straturile exterioare. De-abia aștept să treacă iarna, să nu mai trebuiască să luăm atâtea țoale. Am reușit chiar și să îi dau ghetele, după încă o tură prin casă după el. Îmi amintește de un episod din Tom și Jerry și aș râde dacă nu m-aș chinui de un sfert de oră să îmbrac un puțoi nărăvaș de doi ani jumate. Nu-i nimic, îmi zic, o să-l caut când ne întoarcem acasă, neștiind că până ne vom fi întors voi fi uitat deja și de Tom, și de Jerry și de tot.

L-am dat jos de pe geam, avem și gecuța luată, închisă, căciula pe cap, geaca mea luată, închisă. Telefonul la mine, cheia în mână, portofel, ceas, tot. VICTORIE! Hai că n-a fost chiar așa rău, am avut și zile mai agitate. Hai să mergem.

– Stai tati, doah un pic, să fac un caca.

One thought on “Aventurile îmbrăcatului unui copil de doi ani jumate

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *