Astăzi, Mariciu a anunțat finalul Daily Vlogului său, după 1019 episoade.
1019 zile consecutive! Nu știu dacă a fost vreo excepție, însă sunt aproape trei ani în care a făcut câte un episod de vlog în fiecare zi. Nici măcar nu urmăresc vloguri de fel, însă nu pot să nu văd că e un efort enorm în care s-a lăsat expus cu totul, în fiecare zi, inclusiv în zilele în care s-a logodit sau s-a însurat.
Mă gândesc doar la timpul petrecut editând la el; am făcut destule video-meme la viața mea (opt) ca să apreciez cât timp mânâncă editarea video și ce proces anevoios e. Și nu pot să am decât respect pentru timpul și nervii depuși pentur un proiect în care a crezut, un experiment îndrăzneț de care s-a ținut cu religiozitate.
Bine, nu înseamnă că e finalul-final, ci doar rărește episoadele de la 7 la 2-3-4 pe săptămână, ceea ce ar trebui să stăpânească setea fanilor.