Mă tot gândesc la referendumul ăsta pentru îngrădirea la nivel constituțional a unor drepturi deja îngrădite și mă tot macină niște chestii pe care n-am cu cine să le discut, pentru că în bula mea nu există oameni pro-referendum. Așadar: 

Legat de interzicerea în constituție a căsătoriilor între persoane de același sex, chiar dacă interzicerea există deja în diverse legi: suntem oare siguri că homosexualii chiar vor să se căsătorească? Mai ales într-o societate care, cu sau fără astfel de permisiuni, îi va stigmatiza pentru încă 50 de ani de acum încolo? Că eu mă îndoiesc.

Apoi, de unde înverșunarea asta de a băga copiii la înaintare în propagandă? Bannere cu “dacă nu votezi, doi bărbați îți vor putea adopta copilul”. Poate – nu știu, zic și eu – copilul ăla n-ar trebui abandonat? Nu înțeleg pe cine targetează mesajul ăla.

Adică mă gândesc că dacă aș fi targetat eu, ca părinte de copil neabandonat, ar fi aiurea să mă panichez că “doi bărbați” îmi vor putea adopta abuziv copilul (căci asta e implicația amenințării). Asta ar însemna automat că dacă referendumul trece, copilul meu nu va putea fi adoptat abuziv de cupluri homosexuale, ci doar de cupluri tradițional heterosexuale. Mult mai bine.

Sau să fie targetat mamelor care își abandonează sau și-au abandonat copilul? Să fie oare targetate acele tinere de 13-15 ani care, din lipsa unui minim de educație sexuală de sănătate a aparatului reproducător, habar n-au ce-i ăla un prezervativ, și rămân gravide mult prea tinere, abandonându-și apoi copiii în spital? Să fie vreuna din ele pe picior de plecare din salon, dimineața la 3, tiptil, să-și pupe copilul pe frunte, și să-i zică printre lacrimi “te părăsesc acum pentru întotdeauna, sper să te adopte niște oameni buni, care să-ți poată oferi o educație și un viitor, dar să nu dea dracu’ să fie cuplu de bărbați”?

Apoi eterna întrebare “dar eu cum îi explic copilului meu când vede doi bărbați ținându-se de mână pe stradă?”. Personal, dacă m-ar întreba fiu-meu asta, i-aș răspunde “pentru că se iubesc, tati”. Doar că nu m-ar întreba, pentru că oamenii nu se nasc bigoți, ci devin așa. Și poate nici n-ar observa că două mâini care se țin una de alta aparțin unor bărbați. Plus că în 33 de ani în țara asta nu am văzut niciodată pe stradă doi bărbați ținându-se de mână.

Dar chiar, de ce “doi bărbați”? De ce nu două femei care să se țină de mână pe stradă sau să adopte un copil? De ce nu două mame care să adopte un copil? De două ori mai multă mâncare pentru copilul adoptat abuziv, de două ori mai multe prăjituri, de două ori mai multă dragoste de mamă, de două ori mai multe pachete trimise la cămin în studenție. N-ar trebui, teoretic, să fie asta varianta ideală? Adică na, dacă tot îți adoptă cineva copilul în mod abuziv. 

Poate pentru că majoritatea românilor simt amenințarea penisului. Nu am un studiu despre asta, dar uneori merg pe jos la lucru și filozofez în gând când trec prin parcul botanic. Cred că suntem un popor în care valorile tradiționale sunt de autoritate asupra femeii, de abuz (verbal sau fizic), în care bărbatul e “capul familiei”. Un popor cu valori de superioritate a penisului, care se simte amenințat în momentul în care penisul e folosit greșit.

Căci aia e toată treaba, e nasoală când doi bărbați își folosesc ștremeleagurile ca să se joace între ei, ca de la egal la egal. Dispare raportul de putere și asta derutează. 

Și apropo, sunt aproape sigur că există un număr mare de români care nu știu că homosexualitatea e un termen valabil și la femei. Căci până la urmă, al doilea termen căutat de români pe PornHub e “lesbian”.

Primul e “romanian”, pentru că suntem mai întâi patrioți și abia apoi ipocriți.