Ce îmi doresc de la referendumul pentru definirea familiei

Înțeleg că s-a votat în parlament să se facă referendum “pentru definirea familiei”, în 7 octombrie. Un demers total inutil și plin de ură, care va costa niște milioane de euro pe care oricum nu le avem. 

Dar!

Dacă tot e să redefinim familia printr-un astfel de referendum, mi-ar plăcea să se definească concret toate aspectele importante ale celulei de bază a societății, nu doar sexul membrilor. Și anume: 

  • cine este tradițional responsabil cu spălatul vaselor;
  • cum se pune corect hârtia igienică, orientată deasupra sau dedesubt;
  • în cazul unui divorț declanșat de orientarea repetată a hârtiei igienice pe dedesubt, soția nu mai are nicio pretenție materială asupra soțului;
  • felul și frecvența minimă a contactelor sexuale între soți;
  • cine este tradițional responsabil cu dusul gunoiului;
  • care sunt, specific, îndatoririle soților când vine vorba de curățenie în casă; 
  • în ce condiții este acceptată bătaia aplicată copiilor/soților;
  • în ce condiții este necesară bătaia aplicată copiilor/soților;
  • procentul maxim din câștigurile anuale pe care soțul poate să-l “investească” în gadgeturi și jucării de oameni mari gen drone și aspiratoare roomba și sonerie cu șapte melodii;
  • definirea pedepselor pentru situația în care ambii soți încep să se uite la un serial, după care soția nu mai are timp să se uite împreună cu soțul, iar soțul se uită în continuare fără soție, iar soția se supără pentru că voia să vadă și ea cum continuă, însă soțul afirmă că e mult mai interesat de serial decât soția și în plus soția în loc să se uite la serial stă și butonează telefonul și mai întreabă din când în când ce s-a mai întâmplat, având doar crâmpeie de informații, iar soțul trebuie să dea înapoi patru sau cinci minute din serial, doar că la HBO GO nu merge să dai înapoi efectiv, ci doar să derulezi înapoi ca la VHS, și dai pe 16x viteză înapoi și dai din greșeală 10 minute înapoi și acum stă și soțul cu telefonul în mână pentru că tocmai a văzut cele 10 minute, și vede ceva interesant pe reddit și ratează faza de după alea 10 minute și trebuie apoi să dea iar înapoi;
  • cine pune de cafea dimineața

Dacă se pun în referendum și aspectele astea, serios că mă duc la vot. Altfel, am alt program.

8 thoughts on “Ce îmi doresc de la referendumul pentru definirea familiei

  1. La partea cu banii, nu sunt de acord. Banii cheltuiti pe acest referendum sunt bani “de merdenea”; reflectorul ar trebui indreptat spre contractele privat – stat. Cat despre aspectele aditionale… a se citi ca atare :)))

  2. Eu vreau ca fondurile FSN (fara stirea nevestii) sa fie legalizate. Nu de alta, dar sa pot sa imi cumpar gadgeturi fara teama.

  3. Dacă doar oamenii care vor ca familia sa fie redefinita merg la vot, rezultatul va fi asa cum vor ei. Asa a fost și cu brexit… Mulți oameni au crezut ca oricum nu o sa se întâmple, asa ca nu are rost sa se deplaseze. Mergeți la vot și votați împotriva tâmpenii asteia.

  4. Nu, gresit. Daca mergi la vot, se va intruni minimul de 5 milioane pentru a valida referendumul!
    Ei nu au nici macar 3 milioane, au fraudat voturile, Fara Penali s-au dus la primarii sa valideze semnaturile si primariile i-au refuzat pe motiv ca nu au proceduri si Fara Penali i-au intrebat “dar cum, ca au fost CpF anul trecut?”, primariile au declarat ca nu a fost nimeni. Semnaturile au fost fraudate.
    Daca nu mergem la referendum, nu vor fi destui si nu se va valida referendumul.
    Si mai e ceva: Diaspora? Nimeni din diaspora nu stie. E ilegal fratilor sa nu anunti Diaspora, sunt si ei cetateni!

    1. Corect. Dar daca boicotezi referendumul si nu se intruneste minimul de 5 milioane, nu am cheltuit niste milioane de euro degeaba?

  5. In bula ta stramta atat poti sa intelegi? Oauu, ai fumat dupa badita ala niste jointuri lungite cu tutun de Carpati!
    Totul e despre adoptie. Nu esti familie, n-ai dreptul asta. Deci nu faci prozelitism in familie, deci comportamentele deviante nu se vor extinde.
    Conceptul de mama si tata vor ramane asa cum e normal, de mama si tata , copilul nu poate fi crecut de 2 mami sau doua tați in mod normal!
    Nu e despre futut, aia si alea sa si-o traga cum vor, e legal de prin ’96 in Romania, nu intereseaza pe nimeni aspectul asta, pot sa-si “uneasca destinele” prin alte denumiri acceptate de lege.
    Dar sa nu poata adopta copii, comprende la tine??

    1. Eu cred ca tu esti in buna ta… Incepi mesajul cu insulte desi toti ceilalti nu o fac! Apoi spui ca un copil nu poate fi crescut de doua femei sau doi barbati, in conditiile in care in Romania sunt o gramada de copii educati doar de mama si bunica. Capisci?! Asa ca mai usor cu acuze, jigniri si insistati pe propria educatie, respect si valori!!
      Pe de alta parte te inteleg…socrii mei sunt infricosati ca daca nu mergi la vot nu te mai spovedeste/impartaseste preotul. Wtf?! Refuz sa cred intr-o ideologie care instiga la ura, nu la iubire, la razbunare, nu la iertare…

    2. Soluția este simpla. Toti traditionalistii sa adopte copiii abandonati de catre ceilalti traditionalisti si astfel nu va mai ramane nimic de adoptat pentru cei care nu se incadreaza in aceasta sfanta, indestructibila categorie. Poate cuplurilor “anormale” li se va permite sa adopte un animal de companie. Dar tare imi este teama ca se va face un referendum si pe tema asta. Chiar ma indoiesc ca hoardele de homosexuali/LGBT vor da buzna sa adopte copii pe banda rulanta.

      Casatoria nu e doar un act de iubire intre oameni. Casatoria a fost creata ca sa nu se mai piarda mostenirii, pamanturi, averi, aliante intre oameni, state. In zilele noastre persoanele casatorite au mai multe avantaje: obtinerea creditelor bancare, drepturi sociale, posibiltatea de a lua o decizie in locul partenerului de viata in cazul in care acesta sufera un accident, dreptul la pensie de urmas etc. Atat timp cat ei contribuie la bugetul statului, ar trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi civile.

      Comprende la tine??

Leave a Reply to Mada Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.