N-am mai scris de multă vreme ce-am mai văzut, așa că iată!
Disenchantment, deci. Noul desen animat hot al momentului, creație a lui Matt Groening (Simpsons, Futurama), a fost destul de împins în social media de către Netflix, așa că am aruncat un ochi pe el. Mi-a plăcut, deși nu atât de mult ca alte animații originale NF (Bojack Horseman sau F is for Family, de exemplu). E îndeajuns de serializat și de amuzant încât să îl văd pe tot în câteva zile, e mai ușurel și cu mai puțină încărcătură emoțională decât cele menționate anterior. Aștept următorul sezon.
Am revăzut The Sinner, pe care-l văzusem prima dată la începutul anului. Primul sezon adică, din câte înțeleg chiar zilele astea e în derulare al doilea, însă încă n-a apărut pe streaming. E un mister cu Jessica Biel (care ucide în văzul lumii un om) și cu Bill Pullman (care e un detectiv care încearcă să descopere de ce anume a facut-o, încercând în același timp să trăiască cu propriii-i pitici), mister ce se dovedește a fi o conspirație dubioasă pe care n-o să v-o stric aici. E scris mișto, foarte meticulos, fiind unul din serialele alea în care orice detaliu apărut pe undeva se regăsește în final în marele tablou.
Acu, dacă m-am pornit, să vă mai zic: am văzut și Goliath, un original Amazon, cu Billy Bob Thornton jucând un avocat-geniu căzut în dizgrație și alcoolism după un incident nefericit întâmplat pentru că era prea bun la ce făcea. BBT joacă excepțional, la fel ca William Hurt și Molly Parker, iar primul sezon ne-a prins din primele minute și nu ne-a lăsat până la final. Al doilea sezon a dat-o însă în diverse, mai către acțiune, conspirații și dealeri de droguri. M-a enervat rău că nu au păstrat atmosfera primului sezon și sunt foarte circumspect legat de un eventual sezon 3.
Am văzut și Sneaky Pete, tot original Amazon, dar doar primul sezon. E OK, drăguțel, cu Giovanni Ribisi jucând un escroc, dar nu m-a prins foarte tare și am uitat să mă uit mai departe. La fel și cu Castle Rock, pe care l-am uitat pe la episodul al cincilea.
Momentan am început Barry pe HBO GO, comedie neagră cu Bill Hader care joacă un asasin plătit ce-și descoperă pasiunea pentru teatru, și pare chiar mișto. Am văzut un episod azi-noapte și de abia aștept să continuăm. În paralel, am început și The Sopranos, pentru că sunt genul de tinerel care nu a văzut niciodată serialul ăsta.