Scandalul Hollywood Multiplex: o cronologie din viitor

7 mai 2018, comunicat Hollywood Multiplex în legătură cu scandalul pachetului Family: “Hollywood Multiplex a lansat de luni „Noile pachete Family inspired by Raluca”, unul dintre ele fiind conceput special pentru a răspunde nevoilor familiilor monoparentale și grupurilor ce includ un singur adult.”

9 mai 2018: postarea bloggerului Lucian A., indignat că nu există pachete Family care să ofere trei bilete de copil, devine virală pe Facebook și este preluată de presă.

10 mai 2018, comunicat Hollywood Multiplex: “OK, lansăm de mâine „Noile pachete Family inspired by Lucian”, destinate grupurilor de unul sau doi adulți + trei copii”

12 mai 2018: se viralizează postarea de pe Facebook a activistei Ioana S. în care acuză Hollywood Multiplex că discriminează atât familiile fără copii, cât și cuplurile LGBT, neoferind pachete speciale pentru doi adulți. Hollywood Multiplex întârzie să ofere un punct de vedere, timp în care discuția online se întețește.

14 mai 2018, comunicat Hollywood Multiplex: “O să facem asta tot la trei zile de acum? OK, bilet adult 1+1 cu reducere de 15%”

15 mai 2018: Asociația Fermierilor din România sesizează Hollywood Multiplex la CNCD pentru că nu există opțiune pachet în caz că vii la film cu cățel și purcel.

15 mai 2018, 40 de minute mai târziu, comunicat Hollywood Multiplex: “Băi știți ce? Facem așa: preț unic pentru oricine, în orice combinație, doar că cine vine singur plătește 5 lei în plus. Jucați-o pe asta.”

18 septembrie 2018, bloggerul Vasile M. descoperă pe propria-i piele această politică, se simte discriminat și scrie o postare indignată pe blog. Aceasta nu devine virală.

One thought on “Scandalul Hollywood Multiplex: o cronologie din viitor

  1. E propagandaa….. de ambele parti ale baricadei. Vom ajunge prin politici de “incluziune” sa fim dezbinati in mii de categorii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.