În primul rând, primul inconvenient peste care am dat azi, purtând pentru prima dată prima mea pereche de ochelari ever, e că n-aveam la mine o mătură să dau jos de pe mine toate sapiosexualele strânse în momentul în care mi i-am pus pe nas. Nu știu Vasile cum se descurcă, zău.

După care mi-am dat seama că e diferit cu ochelari. Am lentile cu ceva care am înțeles că se cheamă cilindru, pentru că aș avea ceva ce înțeleg că se cheamă astigmatism. Fiți blânzi cu mine, încă nu știu tot jargonul ochelariștilor, până acum am învățat doar ce e aia o dioptrie și expresia “nu mai da, te rog”. Cert e că am cilindru d-ăla, ceea ce se traduce în a vedea totul de parcă aș fi mahmur și în a păși de parcă aș fi Ministrul Mersului Zăpăcit.

Apoi mi-am dat seama că nu e taman ieftin să ai ochelari. Mi-am luat ramele astea de la un magazin local + lentile, şi cu tot cu reduceri şi oferte am ajuns pe la 700 de lei. Şi mi se şopteşte în cască că nu e ceva ieşit din comun şi că ochelarii cam prin zona asta se învârt. Şi când mă gândesc că iniţial mă gândeam că n-ar fi rău să-mi mai fac măcar o pereche, mai de soare aşa, dacă nu chiar două, să am şi una de frecat prin casă şi grădină… Că ăştia nu-s ochelari de plastic de 4.99 lei din Auchan să-mi permit să-mi iau altă pereche de fiecare dată când mă aşez pe ei.

Şi mă oftică foarte tare că n-au deloc componente electronice în ei. Io ştiu, un bluetooth, un ecran, un difuzor ceva, măcar un LED să luminez yala când vin acasă noaptea.

Plus că e o nouă chestie de care să am grijă, pe care să o întreţin, pe care să n-o pierd. Şi nu mai vreau să am grija altor chestii. Plus că încă nu m-am acomodat cu ei şi sunt într-o constantă stare de ciufutism.