Nu urăsc insectele implicit, doar pentru că sunt eu mult mai mare decât ele și îmi pot elibera frustrările ucigându-le. Nu, mai există și alt aspect: aparent sunt cel mai dezirabil din neam pentru ele. Dacă sunt 10 oameni într-o cameră și există doi țânțari, amândoi vin la mine. Dacă sunt pe un teren de 80 de hectare cu alți șase mii de oameni și pe terenul ăla există o singură furnică care înțeapă oameni, sigur o găsesc la mine în chiloți. Înțelegeți voi. Ura mea față de insecte e, deci, explicabilă rațional și dovedibilă cu zeci de bube pe care le dobândesc imediat ce ies din apartament.

Așadar, le cam ucid. Cum le prind, cum șpac! un dos de palmă sau un călcâi peste ceafă. Până la urmă totul se reduce la eu sau ele. Doar că azi mi-am găsit proverbialul naș, întruchipat într-o… ceva de vreo 3 milimetri lungime. Nu știu precis, poate e o musculiță de borhot, poate e un gândăcel cu familia lui, după care ar plânge biata maică-sa, și-ar plânge bietele surori. Faceți voi CSI pe poza de pe header și îmi ziceți ce e, eventual.

Mai precis, stăteam așa cu tableta descărcată și puțăream pe Facebook (telefonul teoretic reparat încă nu a ajuns, am o nouă sagă cu Fan Curier, dar asta în altă postare) și vine spre mine, pe mușamaua de pe masă, chestia asta. Șpac, un pumn de-l las lat literalmente. Și îmi văd de viață, spre deosebire de insectă, știți ce zic?

Las cadavrul acolo și mai bag ceva în coș de la eMag (cumpărăturile sunt fetișul meu) și iar văd o insectă plimbându-se pe masă. Nu văd cadavrul, dar zic hei, ce-i drept sunt măcar la a doua bere, sigur am dat-o la o parte cu mâneca fără nici măcar să mă gândesc la asta. Până la urmă sunt un uriaș în lumea lor și le pot ucide fără măcar să îmi pese.

ȘPAC! un pumn și pe ăsta. Las cadavrul acolo (cred, nu mai știu, nu bag în seamă ființele astea insignifiante) și mă grăbesc să fac norma de glume pe Facebook, că mai am doar 6% baterie la tabletă.

Și iar văd insecta mișunând pe masă, cadavrul ioc. “Să-mi bag picioarele, să vezi că asta-i tot aia prima și a înviat de trei ori ca Iisus – ar trebui să o respect și să o las să trăiască, căci și-a câștigat dreptul ăsta”, îmi zic eu prea târziu, pentru că instinctul meu se activase și îi futusem deja încă un pumn, lăsând-o lată și pe asta. Sau pe aceeași din nou? Nimeni nu poate ști în acest punct al poveștii noastre.

Nu-i nimic, îmi zic, dacă e să fie Aleasa, va învia din nou. Și aștept. Și aștept. Și aștept. Trei, patru minute. Poate cinci. La naiba, poate a trecut o oră sau o viață de om, nu mai știu. Cert e că nu s-a mai mișcat. A rămas acolo, muritoare și rece, iar mie mi-a părut rău. Mi-a părut rău cum i-a părut copilului din mintea Elenei Farago. Mi-a părut rău cum i-a părut rău copilului cu praștia din cântecul lui Poesis. Am plâns înăuntrul meu. M-am gândit că insecta aceea, deși a trecut prin caznele focului și a înviat din morți, și-a găsit sfârșitul fără a se întoarce la familia ei. Fără a putea mușca pe cineva să conteze. Fără a putea ajunge mâncare pentru broaște. M-am întristat super tare, aproape că nici n-am mai avut chef să-mi iau altă bere și să mă joc Blocky Roads cu ultimii 5% de baterie de la tabletă.

Dar m-am gândit – viața e scurtă, poate veni oricând un uriaș chel cu astigmatism și mirosind a bere care să te zdrobească cu pumnul, așa că de ce să zăbovesc atâta asupra unei morți atât de mici? Și am pornit jocul.

Și victima mea s-a trezit. S-a trezit și a început să mișune pe masă. Și literalmente am lăcrimat de fericire, vă zic sincer, pentru că am simțit că a meritat să trăiască. Și am lăsat-o să se ducă în treaba ei, că sunt sigur că nu rănea pe nimeni.

Fiind finalul poveștii, știu că vă așteptați la un super twist în care să zic că am fost super fericit că a înviat și că am strivit-o cu cărămida și că i-am dat foc și că am trimis-o în spațiu, pentru că așa sunt eu, mai cinic, dar vă voi dezamăgi. Chiar am lăsat-o să plece și să-și vadă de viață, cât o mai fi ea, pentru că o merită.

Bine, a început să mă mănânce literalmente toată pielea după ce i-am dat drumul, dar sunt sigur că e doar autosugestia. Nu? Serios, așa-i? Confirmă cineva?

…vă rog?