2017 va fi anul garanțiilor sau nu va fi deloc

Acum că ne apropiem cu pași repezi de finalul anului și mă gândesc în urmă, realizez că nu am avut niciodată un an în care să mi se strice mai multe chestii în perioada de garanție. Și asta nu știu ce înseamnă, ori au avut o boală aparte aparatele generație 2015, ori am avut eu cam tot ghinionul posibil vreodată.

Să mă laud:

  • Mai întâi am trimis în garanție Moto 360, că se umflase bateria în el și mi-o luase razna ecranul rău. Am primit storno și am luat în loc Huawei W1.
  • Apoi mi-a crăpat cât se poate de subit routerul. Aveam un TP-Link WR-1043ND care pur și simplu n-a mai vrut să facă nimic, așa că l-am dus în showroom și am luat un Archer C2 fără să mai aștept rezolvarea celui stricat, căci cine poate trăi fără interneți acasă, sunteți nebuni? Mi l-au schimbat după câteva zile și pe ăla și i l-am dat maică-mii. Sau fratelui? Habar n-am.
  • Apoi a fost iubitul meu Nexus 6P pe care l-am trimis mai întâi pentru că se oprea când ajungeam la 30% baterie (mi-au schimbat-o fără cârâieli, în garanție), apoi pentru că nu mai pornea. Bootloop of death se cheamă comportamentul, și Google are în State pe rol un proces colectiv datorat acestei probleme. După mulți nervi și o reclamație la ANPC, service-ul a binevoit să-mi dea banii înapoi pe el, drept pentru care mi-am luat în loc un Galaxy S8
  • Apoi am trimis Z5 Compact-ul doamnei, că o luase razna bateria și senzorul de proximitate. Mi-au refuzat garanția pentru că era lovit, dar l-a rezolvat frățică de-o baterie nouă și un capac spate fals. Doamnei i-am luat un OnePlus 2 SH între timp și e super bucuroasă.
  • Placa de bază (ceva sărăcie de ASRock) am trimis-o de două ori în service – prima oară mi-au înlocuit-o, a doua oară mi-au stornat factura. Acum o aștept pe următoarea, ținem pumnii să nu am probleme și cu aia.
  • Tocmai ce-am trimis (în luna a 23-a din cele 24 de garanție) aparatul foto Sony Alpha A5000, că nu-i mai merge portul USB. Încarcă, însă nu îl vede niciun computer ca storage device. Merge descărcat cu un card reader sau prin WiFi, însă e mai complicat așa. Ținem pumnii să vie repede înapoi.
  • Și last but not least, mi s-a umflat bateria la mizeria asta, nu mai prea încarcă și în mare mi-e frică că o să ia foc.
    Asta încă n-am trimis-o, însă urmează s-o fac cât de curând.

Sunt eu special sau e ceva în aer anul ăsta?

12 thoughts on “2017 va fi anul garanțiilor sau nu va fi deloc

  1. Cand aveam magazinul in Romania am avut si eu destul de multe belele cu placile Asrock, cam 20% dintre ele mergeau inapoi in garantie.
    Totusi mi-am luat si eu una pentru un experiment. Deocamdata are 1 luna de mers fara oprire. Sa speram ca nu crapa.

  2. Am un televizor „smart” care în 2014 era cel mai iefitn televizor smart de 80 cm de la un brand relativ cunoscut (rimează cu Moshiba) – avea și tuner Dvb-c, bucurie, nu mai trebuia să iau tuner de la Digi, mergea și YouTube pe el, netu’ mai pica, cui îi păsa?, că oricum nu mă dau pe net pe el, TV-ul mergea perfect.

    De Crăciun în 2016, după ce a expirat garanția, nu mai pornea, stătea într-un fel de bootloop până îl scoteai din priză.
    S-a mai întâmplat, dar îl scoteam și îl băgam în priză și pornea – mă gândeam că era încărcat static. De data asta, nu mai pornea DE-LOC!

    L-am sunat pe un nene reparator de televizoare și m-a întrebat din prima:

    „Ce televizor e? LED? Îl aveți de doi ani și v-a expirat garanția, așa-i?”

    Deci da, pe urmă mi-a explicat să vine lumea cu o grămadă de televizoare de generația nouă care se strică aproape imediat după ce expiră garanția pentru că… „așa-s făcute, domne…” Din 10 televioare noi, abia dacă repară 4, pe când din 10 TV-uri cu tub, repară 8-9.

    Concluzia: Țin cât ai garanție și pe urmă, dacă ai noroc.

    PS: TV-ul mai merge și acuma – nereparat, doar că din când în când, trebe băgat și scos din priză ca să se încălzească placa de bază și pe apare și imaginea.

  3. Culmea, intelesesem ca ASRock is sub umbrela Asus, doar ca astia vind chestiile low-cost ca sa nu strice brandul Asus.

    Teoretic trebuiau sa fie medii (average), nu proaste per total.

    1. Habar n-am care e relația dintre ASrock și Asus, dar am citit ceva interesant pe interneți acum ceva vreme, despre procesoare. Să se consemneze că nu știu cât e de adevărat ce urmează să zic, și e doar o teorie a unui alt anonim de pe interneți care mi s-a părut cel puțin interesantă.

      Anume, că procesoarele mid-range și low-range sunt de fapt procesoare high-end care au eșuat la testele de calitate și au fost restricționate. Gen, un I5 care face figuri la o anumită temperatură a fost limitat și vândut ca i3. Un SD820 care a făcut figuri a fost limitat și vândut ca SD625 și așa mai departe.

      Nu știu cât de adevărată e treaba asta, dar simte-te liber să aplici aceeași teorie și la plăcile ASrock vs. Asus.

  4. Bootloop of death am avut si eu pe Nexus 6P dupa fix un an de utilizare de zici ca era setat din fabrica. Negatie cu restituire si acum sunt posesorul unui LG G6.

  5. Oh shit, cum ți-ai dat seama că s-a umflat bateria la mizeria aia? Am și eu una, o să o iau la verificat când ajung acasă, nu-mi sare aragazul în aer și mi-o sări prostia aia.

Leave a Comment

Your email address will not be published.