Film: Dunkirk (2017)

Am încercat să scriu un review mai coerent, însă aparent azi nu-mi iese nicicum. Ce pot zice despre Dunkirk, însă, e că am avut mare, mare noroc că mi-am pus ochelari înainte să-l văd. Nici nu știam cât de prost vedeam la cinema până acum, motiv pentru care n-am fost niciodată dat pe spate în mod particular de ecranele IMAX. Aseară, însă, a fost eye-opening, cum ar zice francezul Goethe. A fost primul film de mulți, mulți ani pe care îl văd clar.

Cert e că e un film de război regizat absolut impecabil, care n-a făcut economie la nimic, cel mai probabil, pentru că Christopher Nolan e nebun în cap și a adus nave originale din al doilea război mondial ca să le filmeze cum se scufundă, a adus avioane Spitfire și a montat pe ele camere IMAX și sunt sigur că a aruncat în aer măcar vreo doi-trei figuranți pentru extra realism. Citesc pe interneți că Hans Zimmer a înregistrat ceasul de buzunar al lui Nolan pentru a folosi sunetul în coloana sonoră, pentru că de ce dracu nu.

Mi-a plăcut că forța inamică e invizibilă în film. În afară de avioanele nemțești, niciodată în prim-plan, prezența germană e una total ascunsă de camerele de filmat. Nu se vede nici picior de neamț pe toată durata filmului, dar se aud și se văd gloanțele, bombele, flăcările și moartea aduse de ei.

Mi-a plăcut că nu are dialog mult, doar strictul necesar. Fără discursuri motivaționale sau inspiraționale, fără legături de prietenie create artificial între soldați ce urmează să moară.

Nu știu dacă mi-a displăcut ceva la film. Am dat nițel ochii peste cap când am văzut că Tom Hardy are din nou un rol în care are mască pe față și vorbește doar din sprâncene, dar până la urmă am fost OK și cu asta. Altfel, dintre actori cel mai mult mi-a plăcut de puștii ăia necunoscuți care încercau să scape de pe plajă și de Mark Rylance.

Recomand să-l vedeți la cinema, preferabil în IMAX, că e grandios.

Leave a Comment

Your email address will not be published.