La cinematograf cu reclamele alea blanao

Am uitat să vă zic, săptămâna trecută am fost la noua Planetă a Maimuțelor, într-o zi de iulie, joi la ora 17. Are și lucratul în preajma mall-ului avantajele lui. Ca idee, a fost mișto, mi-a plăcut aproape la fel de mult ca precedenta Planetă a Maimuțelor; nu e ceva de trimis scrisori acasă, dar e OK – cu explozii, maimuțe și sentiment. Dar nu despre asta vreau să scriu. Nici despre faptul că a fost primul film 3D de când mi-am pus ochelari și aparent le văd bine și pe astea. Nu știu de ce dracu nu mi-am făcut ochelari mai devreme.

Altceva voiam să punctez. Deci am fost la o proiecție de film PG-13 dintr-o zi de joi, la o oră la care – teoretic – se duc doar copiii care-s în vacanță. Gașca 18-45 de ani, dacă chiar vrea să vadă maimuțele, merge teoretic seara, poate mai în weekend așa. Lucru dovedit și de propria-mi experiență, care m-am găsit în acea sală de cinema singur între gen 30 de copii de liceu care n-aveau ce face într-o zi de joi. Mă așteptam din minut în minut să scoată Chris Hansen capul de după un scaun și să mă privească insistent, dar am avut noroc și nu a fost cazul.

Ei, și mi-au sărit în ochi reclamele. Reclame date la cinema la un film care țintește clar adolescenții, la o oră la care majoritatea adulților au altceva mai bun de făcut (hei, nu și eu). Erau așa, în această ordine:

  • Ciuc
  • Uber
  • Lexus
  • Roze de Sâmburești
  • Kinder cu lapte și miere
  • Peroni Nastro Azzuro
  • Orange Film
  • Ursus / Untold
  • Pepsi

Nu vă mirați așa, le-am notat pe telefon imediat ce a rulat cea la Uber, pentru că e una dintre cele mai dubioase reclame pe care le-am văzut până acum în cinema. Mai era acum vreo 15-20 de ani de una cu un cântec, “deci prieteni, veniți, la Shopping Center Bega” – nu contează, oricum n-o știți, e locală.

Din astea nouă reclame, practic una e targetată pe segmentul ăla de vârstă (Pepsi), una e pe copii mici (Kinder), în rest toate sunt chestii de oameni mari. Orange Film e reclamă la abonamente, berile sunt beri, Uber e reclamă cu afacerist care se vrea zen, Lexus chiar nu cred că cumpără mucoșii ăia, iar ultima dată când am văzut un licean sau student cumpărând un vin roze era ȩ̷̦̰͍̘͉͆̒̏̔͆̈̑͛̔̑̔r̵̪̍̾͗͋̕͠ŗ̵̖̭̐͗͌̉̌͂̈́̚̚̚͝ͅỏ̵̡̡̗̿͒͊r̶̪̜̟̗͖̳̲̼̙͎̀͒͆̚̕͜͝ȩ̷̦̰͍̘͉͆̒̏̔͆̈̑͛̔̑̔r̵̪̍̾͗͋̕͠ŗ̵̖̭̐͗͌̉̌͂̈́̚̚̚͝ͅỏ̵̡̡̗̿͒͊r̶̪̜̟̗͖̳̲̼̙͎̀͒͆̚̕͜͝ȩ̷̦̰͍̘͉͆̒̏̔͆̈̑͛̔̑̔r̵̪̍̾͗͋̕͠ŗ̵̖̭̐͗͌̉̌͂̈́̚̚̚͝ͅỏ̵̡̡̗̿͒͊r̶̪̜̟̗͖̳̲̼̙͎̀͒͆̚̕͜͝.

Acu, nu zic că reclamele astea sunt rele intrinsec, însă cineva plătește pentru ele să livreze, nu să se le vadă 20 de copii în intervale orare complet moarte.

2 thoughts on “La cinematograf cu reclamele alea blanao

  1. Tihihihihihi … reclama la Shopping Center Bega :)))) Imi aduc aminte de ea. Mie mi-a ramas pe creier mix-ul la ATB – Summer ce il puneam la Capitol inainte de filme.

Leave a Reply to Trespasser Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.