Cum a pierdut Adrian Orza alegerile pentru postul de primar al Timişoarei

Nu ştiu dacă ştiţi, ăştia mai din provincie, despre relaţia timişorenilor cu oltenii. Pe scurt, timişorenii au o ură pe olteni comparabilă cu cea pe care o au bucureştenii faţă de civilizaţie. Dacă aveţi drum prin Timişoara, trebuie doar să întrebaţi pe oricine ce părere are despre olteni şi o ia razna; dacă nu aveţi drum, luaţi literalmente orice ziar online local şi mergeţi la comentarii – am mai scris despre asta aici şi aici.

Ei, a avut loc la noi în ogradă o dezbatere publică cu candidaţii la locale. În contextul ăsta, vă rog să citiţi următoarele rânduri:

Adrian Orza a avut partea de cea ma incomodă întrebare din partea unui reprezentant al unei publicații, fiind nevoit să răspundă cum va civiliza locuitorii din sudul ţării care au venit să muncească la Timişoara. Orza a punctat că lipsa de educţie şi de civism sunt caracteristice și unor oameni născuţi în Timişoara şi că este nevoie ca oamenii să fie încurajaţi să îşi iubească oraşul, pentru a-l respecta.

În primul rând, un jurnalist local l-a întrebat pe candidat, practic, “Dar oltenii, domnule Orza? Cu oltenii ce facem? Îi mai ţinem, sau…?” – ceea ce e încă un exemplu al vestitei toleranţe bănăţene. Răspunsul lui Orza, însă, a fost cel care i-a pecetluit soarta electorală: câţi timişoreni credeţi că-l vor mai vota acum, când nu doar că nu a dat pe loc o soluţie de a “civiliza locuitorii din sudul ţării”, ci chiar a sugerat că şi mândrii timişoreni au bubele lor şi ar trebui să-şi mai lase puţin torţele şi furcile în cămară?

7 thoughts on “Cum a pierdut Adrian Orza alegerile pentru postul de primar al Timişoarei

  1. Le-a pierdut in momentul in care a ales, iar(!), sa nu foloseasca brandul Terminatorza in campanie, cu singurul afis cel cu jumatate fata lui, jumatate terminator. Si melodia. Asta nu pe afise, ca alea nu canta. Cand mai era invitat sa vorbeasca undeva, in loc de vorbit, sa ruleze doar soundtrack-ul T2.

  2. Orza a pierdut alegerile de multi ani, nu acum. Nu stiu pe nimeni care l-ar vota, fie ca e timisorean sau mutat aici.
    Din ce aud in jurul meu (si foarte probabil in biroul tau sau cand iesi la cafea langa cantina) Robu pare sa fie alegerea populara.

    Iar la faza cu oltenii, same old … same old … eu ca bastinas pot sa iti spun cateva din cauzele ce au dus la atitudinea fata de olteni dar acestea nu sunt o scuza ci doar o explicatie. E gresita atitudinea, de acord. Suntem destui banateni care “know better”. :)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.