Ce am îndurat ca să-mi schimb permisul în Timișoara

La finalul lui februarie s-au împlinit zece ani de când am luat permisul de şofer. Zece ani în care aş vrea să zic că nu am avut incidente, însă din păcate sunt un teribilist şi am fost surprins nu o dată, ci de două ori cu viteză la volan. O dată cu 124 km/h pe autostradă, pe un tronson cu limită de 100 unde – culmea! – stăteau apărătorii patriei la pândă, şi o dată cu 62 km/h în Petroşani, când miliţia stătea în vale.

Ei, şi la împlinirea celor zece ani am fost nevoit să trec printr-un proces anevoios de a schimba permisul. Care a durat, cumulat, două ore cu tot cu drum şi a implicat următorii paşi:

1. Mers la o clinică ce face medicina muncii şi fişe auto şi te mai miri ce şi zis la recepţie că aş vrea să îmi fac alt permis. M-au pus să citesc nişte puncte colorate să vadă că nu-s daltonist şi să citesc nişte litere pe un perete, să vadă că deosebesc litera K de un semn de sens unic. Timp total 5 minute.
2. Mers la Mall (la noi în Timişoara instituţiile de stat au sediul la mall, pentru că) la direcţia permise, intrat la ghişeu, descoperit că e de fapt cu număr de ordine, luat număr de ordine, ieşit.
3. Aşteptat aproape o oră să treacă gen şase numere. Serios, la permise se întâmplă totul mai încet decât la ANAF, unde s-a inventat de altfel veşnicia.
4. Intrat la ghişeu, predat actele pregătite în prealabil (aveam prealabilul la mine), făcut poză, aşteptat să povestească doamnele de la instituţie între ele.
5. Plătit taxa de permis nou, 68 de lei, cu cardul direct la ghişeu.
6. Primit dovadă cu drept de circulaţie, spus sărut mâna şi întors la cele lumeşti.

Practic n-a fost nimic complicat, doar că n-am avut drum înspre mall în cele trei săptămâni de când mi-a expirat permisul. Măcar am învăţat o lecţie, că am cheltuit pe taxi în medie într-o săptămână cât pentru două luni de folosit maşina proprietate conjugală.

17 thoughts on “Ce am îndurat ca să-mi schimb permisul în Timișoara

  1. Aaaah, și mie mi-a expirat permisul de vreo câteva săptămâni. N-aveam idee că trebuie să mă testez la ochi… Mă gândeam că trebuie doar să mă vadă la față și să mă pozeze. :)

    1. Buna. Vreau si eu sa imi fac vizita med. pt schimbare de permis.”Du-te la Mișcă pe Mehadia, termini în 3 minute.” este vreo clinica pe str. mehadia sau??? unde se rezolva in 3 minute fisa???

  2. Ineptia aia cu punctele colorate nu a disparut din legislatie sau, ma rog, nu a fost ajustata si imbunatatita?

    1. Asta e cel mai slab comentariu din Univers. La fel de util si de haios precum un camion plin cu sobolani intr-o fabrica de tampoane.

  3. Eu n-am priceput de unde ai luat timbrul fiscal de 4,78 lei sau ce valoare o mai avea acum. Aveau la Auchan?

  4. Dupa atata timp de condus, cred ca devenise obisnuinta si ti-a fost foarte greu sa te adaptezi la mijloacele de transport in comun si cu faptul ca nu mai era usor sa mergi direct in locul in care ti-ai propus. Bine ca s-a terminat si perioada asta.

  5. Fiecare tarla cu obiceiurile ei. Eu am pierdut cam 1 ora la analize medicale (le-am facut pe toate, ca asa cer astia aici – Bucuresti), taxa cred ca am platit-o la CEC. In rest, la Permise a mers repede, ca erau multe ghisee, iar permisul a fost gata in 2 ore.

  6. si pana la urma ce ai avut atata de indurat?ca nu ai avut drum la mall?voiai sa vina cineva sa iti aduca permisul acasa?penibil

Leave a Comment

Your email address will not be published.