De ce iPhone SE e un lucru bun

Apple a lansat ieri iPhone SE, un telefon cu specificaţii similare iPhone 6s din câte înţeleg, dar cu ecran de 4 inci. Cine mă mai citeşte ştie că-s mai degrabă fan Android, aşa că poate va părea surprinzător când voi spune că s-ar putea ca ăsta să fie unul dintre cele mai bune lucruri ce s-au întâmplat în ultima vreme industriei de telefoane mobile.

În ultimele trei săptămâni am căutat un smartphone serios pentru doamna soţie, cu singura doleanţă din partea ei fiind să fie destul de mic cât să poată fi manevrat cu o singură mână, mulţumesc anticipat pentru glumele superfine. Pe de altă parte, doleanţa mea a fost să fie un telefon puternic, pentru că îmi preţuiesc bunăstarea sufletească şi îmi doresc să nu fac prea des suport tehnic acasă ori de câte ori agaţă Facebook-ul, se blochează camera sau rămâne telefonul fără spaţiu pentru update-uri.

Şi singura opţiune viabilă a fost un Z5 Compact. În rest, literalmente niciun telefon sub 5 inchi serios, de la un producător serios. Sony e momentan singurul producător care mai face telefoane mini cu aceeaşi putere pe care o au variantele mai mari. Ca fapt divers, Z5 compact-ul ăsta vine ca upgrade pentru un Z1 Compact, că nici acum doi ani nu existau alte variante. În afară de seria Z de la Sony, restul telefoanelor sunt ori păcăleli (versiunile mini de la Galaxy S-uri), ori jucării (iPhone 5C), ori manele chinezeşti.

Ei, şi aici intervine Apple şi respectiv bucuria mea. Nu-i ca şi cum mâine o să-i iau doamnei un iPhone SE, dar simplul fapt că iPhone a lansat un telefon de 4 ţoli dovedeşte că există o piaţă pentru telefoane serioase care pot fi ţinute într-o singură mână. Ceea ce înseamnă că, precum oiţele, alţi producători îşi vor da seama că nu toată lumea îşi permite mâini extra-mari şi vor mai pune frână la proiectele de viitor cu ecrane tot mai mari, tot mai multe kilograme de RAM, tot mai multe procesoare şi vor investi niţel timp şi bani şi în nişte telefoane mai mici, dar la fel de puternice ca variantele full-size.

Un prim pas s-ar putea să fie făcut chiar de Samsung, despre care se zvoneşte că va lansa S7 Mini cu specificaţii identice cu S7, dar cu dimensiuni compacte.

(update: a scris şi Vali cam acelaşi lucru azi-noapte)

3 thoughts on “De ce iPhone SE e un lucru bun

  1. Deci da, telefonul este fix ce am vrut de la ei. Dupa nu ştiu câţi ani de android, m-am săturat de force close-uri şi nevoia de a schimba telefonul odată pe an. Că se demodează şi nu-ţi scoţi bani, că începe să se târâie, că devine depăşit, etc etc. De doi ani am iphone5 şi încă-s mândră de el. Orice i-ai face, nu se blochează, nu îşi ia reset din neant, nu sacadează. E glitchless. Şi da, ideea de a manevra un telefon cu o singură mână e un lux.
    Prin toamna aveam de gând să încerc să-mi iau la mâna a doua un iphone 6, deşi mi se par urâte şi sensibile. Pas, SE rămâne. Bag mâna în foc că o să fie şi mai ieftin unul nou, decât un 6 la mâna a doua.

Leave a Comment

Your email address will not be published.