Proces dement cu Rick şi Morty

Povestea e în felul următor: acum câteva luni au circulat pe interneţi stenogramele incredibile ale unui proces din State. Era vorba de un acuzat, suspect de ucidere, care încearcă să tărăgăneze procesul cerând schimbarea avocatului pe motiv că acesta i-ar fi cerut să-l lase să-i facă sex oral. După câteva pagini, tot schimbul de replici devine cel mai bizar schimb real de replici pe care l-am văzut vreodată legat de un proces real. Acuzaţii sexuale, înjurături, acuzaţii de pedofilie, provocări la onanie, întreg şebangul.

Stenogramele sunt aici.

După care a apărut pe interneţi o punere în scenă – cuvânt cu cuvânt – a procesului de creatorul desenelor Rick şi Morty, cu un video schiţat în grabă, fără animaţie efectiv, doar un storyboard. Mi s-a părut incredibil cât de bine se potrivesc vocile şi personalităţile celor două personaje pe “scenariul” procesului, recitat – repet – cuvânt cu cuvânt. Inclusiv bâlbele celor doi. Serios, citiţi stenogramele în timp ce ascultaţi clipul dacă nu mă credeţi.

Ei, azi a apărut o versiune “completă”, animată de fani, şi e glorioasă. Încă nu-mi vine să cred că schimbul ăsta de replici e unul real şi cât de bine se potriveşte cu personalităţile personajelor.

Can we get a court order to get my dick sucked, sir?

5 thoughts on “Proces dement cu Rick şi Morty

Leave a Reply to Robert Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.