Luke Cage e o baladă a emancipării negrilor şi cam atât

Cel de-al treilea personaj din universul Marvel/Netflix care primeşte un sezon doar al său e Luke Cage. Apărut prima dată ca iubitul Jessicăi Jones din serialul ce-i poartă numele, Luke Cage e un negru puternic care nu poate fi rănit de gloanţe, visul umed al tuturor negrilor din America în 2016. Şi, deşi fost puşcăriaş, Luke e un negru citit, cult, cu o apreciere aparte pentru alţi artişti negri. Majoritatea personajelor sunt minoritare, o mare majoritate din această majoritate a minorităţilor fiind negri. De altfel, nu îmi amintesc niciun personaj care să apară mai mult de 3 minute pe ecran care să fie alb, în afară de – evident – un poliţist corupt.

Dar asta nu e cea mai mare problemă a serialului – de altfel, nu mi se pare deloc o problemă, pentru că înţeleg contextul actual în care a fost produs, şi înţeleg contextul social în care a fost inventat personajul, în America anilor ’70. Cea mai mare problemă, însă, e lipsa unui antagonist clar şi bine conturat. Daredevil îl are pe Wilson Fisk într-un sezon, pe Punisher în altul, iar Jessica Jones îl are pe Kilgrave, unul dintre cei mai mişto băieţi răi din vreun serial din ultimii ani.

Luke Cage, însă, e haotic. Nu există un antagonist clar şi consecvent. Mijlocul sezonului vrea să surprindă schimbând subit personajele cheie, însă o face stângaci. Diamondback e menţionat în prima parte cu intenţia de a crea mister, însă dezvăluirea acestuia e banală. Motivaţiile acestuia sunt subţiri şi planul său de a scăpa de Luke Cage e întortocheat şi şubred. La un moment dat pune cineva problema: dar dacă negrul ăsta e chiar aşa de indestructibil fizic, de ce nu-l sufoci, de ce nu-l îneci? Cu întrebarea asta am rămas şi eu până la final, nefiind sigur de ce toată lumea căuta o modalitate hi-tech de a-l împuşca pe Cage, ştiind că ăsta e de fapt singura putere a lui, să aibă pielea impenetrabilă.

Nu zic nu, serialul a avut şi părţi bune. Muzica e una dintre ele, serialul fiind presărat cu hiphop/soul, coloana sonoră originală fiind mişto de tot. Mahershala Ali a fost mişto în rolul lui Cottonmouth, Theo Rossi a fost mişto în rolul lui Shades, Frankie Faison a fost mişto ca Pop, iar Rosario Dawson e o clasă cu totul diferită, ca de obicei. Dar cam atât, în rest e un serial bun de urmărit în weekend în timp ce te dai pe Facebook de pe telefon.

3 thoughts on “Luke Cage e o baladă a emancipării negrilor şi cam atât

  1. Ye, complet de acord la partea cu sufoci/ineci. Chiar am ras ca un tampit cand fu faza – “uhm, nu. continuam sa incercam sa-l impuscam”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.