Inferno (2016)

Tocmai a fost lansată în cinematografe ecranizarea celui de-al treilea volum Dan Brown din seria “Cărţi De Citit La Reducere”, Inferno. E o continuare a poveştii lui Robert Langdon care, după ce a găsit Sfântul Graal şi a salvat Vaticanul, va salva de această dată întreaga planetă pentru că lui Dan Brown pur şi simplu nu îi mai pasă.

Filmul urmăreşte povestea profesorului Langdon, jucat a treia oară de Tom Hanks (după Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi Demoni – în caz că nu v-aţi prins), care se trezeşte într-un spital, vag împuşcat în cap, fără să ştie exact de ce se află acolo şi de ce vrea o româncă să-l împuşte iar, de data aceasta probabil de tot. Ca un făcut, în spitalul din Florenţa la care era internat dă de o fătucă vorbitoare de limbă engleză (pentru că el nu ştie italiană), care de fapt îl cunoştea demult pe profesor pentru că era fana cărţilor lui şi îl cunoscuse când ea avea 9 ani. Acum ea e o femeie frumoasă, obsedată de Dante, a cărei meserie full time este să ofere expoziţiune pentru scenele în care lipsa memoriei profesorului nu îi permit să o facă el, şi care îl ajută pe parcursul filmului să dezlege atât secretul lipsei de memorie, cât şi o intrigă puţin mai importantă, anume literalmente înjumătăţirea populaţiei planetei de către un miliardar nebun care a creat un virus criminal ce urmează să fie lansat la miezul nopţii asupra populaţiei printr-un mecanism alambicat ce implică găurirea unei pungi plină cu zeamă de virus. Aş vrea să glumesc.

Primele două acte ale filmului sunt chiar digerabile. Trecând peste camera scuturată inutil în aproape fiecare cadru, filmul oferă nişte chestii la care mă aşteptam şi fără de care aş fi fost dezamăgit, sincer să fiu. Dezlegarea unui mister bazat doar pe nişte indicii vagi, în stilul lui Batman cel vechi? Avem. Urmăriri cu maşini? Este. Nişte acţiune cel puţin decentă? Bifat. Bonus, avem şi niscai halucinaţii, care-s întotdeauna binevenite.

Ah, şi plot twist-uri. MII DE PLOT TWIST-URI. Dacă-mi puneam dinam la ochi puteam încărca telefonul, la cât mi-am dat ochii peste cap uitându-mă la film.

A treia parte însă degenerează într-un film din anii 90, în care două facţiuni (cei răi şi cei buni) se bat literalmente pe un MacGuffin – în majoritatea filmelor o bombă, în filmul de faţă punga cu virusul (şi o bombă). Şi problema e că actul al treilea e generic, filmat haotic, fără niciun fel de coregrafie coerentă, şi pare făcut în grabă.

Dar are şi părţi bune filmul? Sigur. De fapt, nici nu e neapărat rău – e doar banal şi pe alocuri întortocheat. Dar e un film clasic de acţiune/mister care te plimbă prin mai multe oraşe europene, e bine ritmat, Tom Hanks e plăcut ca întotdeauna şi Felicity Jones e mereu o plăcere pe micul şi marele ecran deopotrivă.

Îl recomand? De ce nu, am văzut filme mult mai rele. E un film decent, pentru mase, perfect pentru weekend şi perfect dacă vrei să pretinzi apoi că ştii multe dintre misterele lumii şi că îl cunoşti pe Dante Alighieri, la fel cum ai ştiut după Codul lui Da Vinci absolut toate secretele ascunse în lucrările lui şi cum ştii clar că tunelurile din Bucegi duc către panoul de siguranţe al lumii sau că Brâncuşi e al tău.

Inferno rulează din 14 octombrie la Cinema City în 2D, 3D, IMAX şi 4DX.

One thought on “Inferno (2016)

Leave a Comment

Your email address will not be published.