Există un locşor special în inima mea pentru filme cu dezastre (mai ales cele din anii ’90, gen ID1, Twister, Godzilla, Armageddon sau Dante’s Peak), aşa că Independence Day 2 a fost un must-see instant. Şi am fost la IMAX, ca să nu pierd niciun pixel din acea dulce, dulce luptă cu acele fiinţe extraterestre băutoare de zeamă de magmă.

Ei, filmul ăsta nou face nişte lucruri bine, însă multe alte lucruri rău. Majoritatea lucrurilor făcute bine sunt legate de efecte speciale şi de acţiune, lucrurile făcute rău fiind restul.

Acţiunea din Ziua Independenţei 2 are loc la fix 20 de ani după cea din primul film când extratereştrii învinşi în primul film trimit (inexplicabil, tot în ziua de 4 iulie) o nouă navă cu care să mineze după resursa cea mai importantă supravieţuirii lor, nucleul lichid al Pământului, urmând ca după aia să plece şi să lase planeta moartă – cumva motivând şi prima sosire a extratereştrilor, în primul film, sosire ce rămăsese neexplicată până acum. Lumea întreagă, acum unită împotriva unui inamic comun, a lăsat între timp deoparte certurile şi neînţelegerile, Pământul fiind o planetă a păcii şi a colaborării.

Aproape primul lucru pe care-l vedem în film e Will Smith – sub forma unui tablou, după care aflăm că personajul său murise într-un zbor de test, cumva ca un deget mijlociu ridicat actorului, cu mesajul “dacă n-ai vrut acum, nu te mai gândi la sequel-uri”. De fapt, filmul e plin de astfel de încercări de-a aduce înapoi personaje secundare din filmul vechi, cu rezultate variabile.

De exemplu, este adusă înapoi Vivica A. Fox, în rolul nevestei lui Will Smith, care acum nu mai e stripperiţă ci doctor, pentru că se ştie clar că stripperiţele sunt de fapt doar studente la medicină care muncesc să-şi termine studiile. După care e ucisă în scena următoare, însă moare eroic pentru că încearcă, în timp ce literalmente tot oraşul este distrus, să salveze o mamă şi nou-născutul ei.

E adus înapoi şi tatăl amuzant al lui Jeff Goldblum, însă fără nicio scenă care să îi justifice prezenţa în film. E un bătrân care încearcă să capitalizeze succesul lui fiu-său şi care, în momentul în care toată lumea se duce naibii, ia nişte copii (literalmente un autobuz plin de ei) şi în loc să stea într-un loc să aştepte ori să se termine lupta cu alienii, ori să moară toţi, îi duce fix în centrul acţiunii, în punctul zero al luptelor intergalactice, pentru că Jeff Goldblum nu avea destule pe cap.

E adus înapoi pentru o secundă şi generalul din primul film, care acum e bătrân şi împins în scaunul cu rotile, într-o scenă care ar fi trebuit să fie emoţionantă, cred, dar a fost doar tristă.

De asemenea, mai joacă în film şi Discount Thor, Liam Hemsworth. Nu are niciun impact sesizabil asupra filmului.

Ziua Independenţei 2 e per ansamblu un film al deciziilor proaste – şi nu mă refer la deciziile personajelor, ci ale producătorilor. Nu e un film foarte coerent şi cred că, la 20 de ani de la primul, a sosit prea târziu ca să mai fie un film de succes. Cu toate astea însă e un film distractiv de văzut la cinema, de la care mă aşteptam să fie mult mai prost decât a fost de fapt.