Film: Doctor Strange (2016)

A fost exact ce credeam că va fi după ce-am văzut preview-ul de luna trecută: un film Marvel decent per ansamblu, însă excelent vizual.

Doctor Strange urmăreşte povestea doctorului Strange, un neurochirurg de top, uşor arogant, jucat de un actor britanic cu voce gravă şi fals accent american, care-şi alege pe sprânceană cazurile pe care le are de rezolvat în funcţie de rata preconizată de succes şi faima pe care i-ar putea-o aduce. Sună ca Dr. House şi arată ca Dr. House, cu tot cu cadrele lungi, în mişcare, filmate din faţă cu steadicam.

Ei, doctorul respectiv are un accident în urma căruia îşi pierde abilitatea de a-şi folosi mâinile şi, deci, îi este ruinată întreaga carieră, şi decide să se ducă la un templu în ceva munţi în căutarea unei soluţii. Aici o întâlneşte pe Cea Antică, o vrăjitoare care-i despleteşte chakrele şi îl antrenează să îşi depăşească condiţia de simplu muritor existent în plan fizic, învăţându-l să treacă în planul astral, să sumoneze biciuri laser prin puterea credinţei şi, în general, să facă chestii cu grafică mişto.

N-are rost să insist pe poveste, e o poveste clasică cu supereroi: cel bun se bate cu cei răi, cel bun câştigă.

Ce mi-a plăcut însă, pe lângă partea vizuală care, repet, e frumoasă rău, a fost felul în care au ales să rezolve problema boss-ului de la sfârşit, entitatea Dormammu, anume de a-l enerva până e de acord să negocieze pacea.

E 100% de văzut la cinema, preferabil chiar la IMAX.

One thought on “Film: Doctor Strange (2016)

  1. O intrebare off topic: ai idee cand vom avea titrari pentru toate filmele de pe Netflix ? Si de ce spun ca Narcos si Orange is the new black au titrari in romana cand de fapt nu este asa ?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.