Ce mi-aş bugeta dacă aş fi departamentul de PR al Poliţiei Rutiere

Ştiţi acţiunile alea (care probabil că au loc şi azi, dacă stau să mă gândesc) în care Poliţia Rutieră opreşte femei în trafic şi le dă flori şi mărţişoare şi pamflete cu cât de mult muncesc ei pentru siguranţa rutieră a populaţiei? Normal, că doar se dau la TV în fiecare an.

Ei, eu aş face altă treabă. Nu neapărat în loc de asta, ci ar merge şi ca o acţiune conexă: aş investi 50.000 de lei într-o mie de căşti Bluetooth. Nu e nevoie de mai mult, dacă la emag găseşti de la 60 de lei, sunt sigur că altundeva se găsesc mai ieftine luate en-gros. De la chinezi le iei cu gen 15 lei bucata gata inscripţionate cu sigla poliţiei, dar să nu mergem până acolo, să lăsăm totuşi un distribuitor român să trăiască dintr-un contract supraevaluat cu statul.

Ei, şi cu astea o mie de căşti bluetooth aş trimite agenţii pe şosele să oprească fiecare şofer care vorbeşte la telefon la volan (şi în special pe cretinii ăia care nu ţin telefonul la ureche ci îl ţin în mână pe speaker în faţa gurii, de parcă ar fi cumva mai sigur aşa) şi să le dea cadou o cască din asta şi un pliant cu nişte reguli de bază a siguranţei rutiere.

I-aş zice Ziua Siguranţei în Trafic sau ceva şi aş chema televiziunile să filmeze organele cum împart device-uri. La o adică, dacă tot sunt pe val mai nou instituţiile de stat cu Social Media, aş da şi pe net două-trei poze mai mişto, aş mai face o glumiţă şi s-ar viraliza. Dacă MAI au făcut campanie cu Smiley, aş putea şi eu să-l aduc pe ăla cu Call Baby să facem un clip marginal amuzant şi total relevant care să se viralizeze mai ceva ca E.coli în Argeş.

De ce nu s-a făcut până acum aşa ceva? Ar fi ceva mişto, util, ieftin şi pozitiv pentru toate părţile implicate. Poate fix de-aia, de fapt. Şi pentru că românii a doua zi ar umple OLX-ul de căşti bluetooth noi, sigilate, după care ar continua să folosească telefonul la volan.

shutterstock_126993041

foto: şofer vorbind la telefon de la Shutterstock

5 thoughts on “Ce mi-aş bugeta dacă aş fi departamentul de PR al Poliţiei Rutiere

  1. Cine scrie caietul de sarcini? Cine se ocupa de urcat in SEAP si gestionat procedura?….samd.
    Ca doar nu vrei sa se risipeasca banu’ public printr-o achizitie directa de la eMAG?! :)

  2. trebuie incarcata, se strica, se pierde, pe unii ii doare fix in cot de cate casti au in masina, tot mai bine pun mana pe telefon. eu mai bine as recomanda o lege. te-am fotografiat cu telefonul la ureche cand erai la volan in trafic, masina devine a mea. sa vezi cum ar sta toti politistii la panda si toti soferii cu casca bluetooth la ureche. (oricum, in unele state am vazut ca incep sa apara legi ca sa fie interzisa chiar si casa bluetooth)
    app. in china este o lege care permite oricarui cetatean sa trimita poze cu incalcarea legilor in trafic dar a creat un pic de probleme pentru ca-i remunereaza si unii s-au gasit destepti si ii sicaneaza pe altii in trafic sa poata face un ban cinstit.

  3. M-am gândit și eu la ceva asemănător: pe cei care vorbesc la volan cu telefonul la ureche, să-i oblige ca în termen de 15 zile sa vina cu dovada ca au achiziționat o casca, altfel are loc suspendarea permisului. Dacă individul are casca și nu a folosit-o, amenda sa fie dublă sau multipla.
    Și uite așa susținem vânzările EMAG!!! :)
    Sa vezi cum se dublează și prețul căstilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.