Ca să avem ce povesti când creşte mare

În ziua în care l-am adus de la maternitate pe întâiul moştenitor al tronului Sîrb, nu am putut să nu remarc emoţionat, dar şi glumeţ şi şugubăţ cum mă ştiţi, că “ăsta micu când plânge scârţâie ca o uşă”.

Nevastă-mea mi-a răspuns oarecum tot glumeţ, uitându-se galeş la chestia aia mică, de nici o săptămână, de la ea din braţe:

– Lasă, creşte el mare şi-i zic eu ce-ai zis!

***

În ziua în care l-am lăsat pe întâiul moştenitor al tronului Sîrb prima dată cu bunica şi am ieşit doar noi, părinţii la o plimbare, am ieşit pe uşă şi am coborât scările blocului. Iar în momentul în care un vecin a deschis uşa pe care n-o mai unsese probabil de ere întregi, nevastă-mea s-a speriat şi a vrut să se întoarcă sus.

– Aoleu, plânge copilul!

Lasă, creşte el mare şi-i zic eu ce-ai zis.

6 thoughts on “Ca să avem ce povesti când creşte mare

  1. Asta a fost modul tau de a ne anunta, sau am ratat eu post-ul? :)

    Felicitari! Sa fie sanatos si sa asculte de tata ;)

Leave a Comment

Your email address will not be published.