Până acum, Untold Festival e primul festival din România care mă atrage cu toate că iese din zona mea de confort muzical, îndreptându-se mai degrabă către scena dance decât pe partea de indie/rock cu care eram obişnuit.
Şi totuşi e atrăgător. Aş zice chiar foarte atrăgător, cu nume precum Avicii, David Guetta, ATB, Fedde Le Grand, Patrice, Pendulum, Tom Odell sau Armin van Buuren, cu care n-ai cum să dai greş. Şi faptul că se ţine la Cluj sigur n-are cum să strice, Clujul e oraşul meu românesc preferat după Timişoara. În fine, cert e că nu e de ratat.
Abonamentele early bird se găsesc în reţeaua Eventim la 259 lei + taxe momentan (până după Paşti), iar abonamentele VIP la 449 lei + taxe (link).