Seriale: BoJack Horseman

La prima vedere, desenele astea parcă nu m-au prins atât de tare. Mi-a plăcut premisa, mi-a plăcut că e amuzant pe alocuri, dar după trei episoade am uitat să mă uit în continuare vreo câteva luni, până când am reluat, într-un final, restul episoadelor (până acum are două sezoane) – şi bine am făcut, căci s-a dovedit a fi unul dintre serialele bune ale anului.

Şi asta nu e puţin lucru, pentru un serial ca ăsta. Făcând abstracţie de prima jumătate din primul sezon, serialul (pe lângă că e super amuzant), atinge probleme destul de serioase şi poate fi, atunci când vrea, foarte adânc şi serios.

Pe scurt: Bojack Horseman e actorul principal dintr-un sitcom foarte iubit al anilor 90, actor care acum are probleme de personalitate, căruia celebritatea i s-a urcat la cap, care are probleme cu alcoolul şi care e un cal. Lipsit acum de prospecte de joburi noi, decide să angajeze pe cineva să îi scrie autobiografia, în speranţa că va redeveni relevant la Hollywoo.

maxresdefault

Personajele sunt din cele mai diferite, unele oameni, altele antropomorfe, toate amuzante prin mici detalii sau glume recurente. De exemplu, agentul lui Bojack e o pisică roz, care e cât de umană se poate, dar care face sală, unde are un stâlp de ascuţire a ghearelor enorm. Sau un alt personaj aparte, Vincent Adultman, despre care doar Bojack se prinde că e de fapt trei copii unul peste altul într-un palton.

Chiar mi-a plăcut şi m-a ţinut treaz duminică noapte până la ora 3, să-l termin cu totul.

7 thoughts on “Seriale: BoJack Horseman

  1. Am urmat recomandarea ta si m-am apucat de primul episod. Desi credeam ca o sa fie ceva à la Comedy Central, fara prea mult sens/poveste/rost, am fost placut surprins. Are serialul asta o carisma extraordinara, m-a tinut sa urmaresc primul sezon dintr-un foc + special-ul de Craciun. Iar eu nu ma uit la special-uri de Craciun daca nu e Craciun.

    N-am ras cu gura pana la urechi, dar nu cred ca asta era scopul. N-am inteles o parte din glumele referitoare la celebritati, dar banuiesc ca e oarecum normal sa se intample asa.

    Voice-acting-ul e top-notch, sezonul 2 am inteles ca e peste primul cu mult. (chiar nu m-a plictisit prima jumatate de sezon, cum zice lumea, dar da. A doua jumatate parca are ceva mai multa substanta)

    Una peste alta, ma apuc si de sezonul 2. Multumesc inca odata pentru recomandare. Mi-a intrecut asteptarile.

    PS: Am auzit ca s-a confirmat si sezonul trei.

    1. Mă bucur că ţi-a plăcut. Dacă mai eşti prin zonă, recomand şi Rick and Morty – desene mai puţin carismatice decât Bojack, dar amuzante şi sci-fi. Un fel de Futurama/Doc and Marty din BTTF pe cocaină.

  2. o data*

    Spun asta pe absolut toate bloguri pe care comentez, ar fi fain un buton de edit. :)

  3. o data*

    Spun asta pe absolut toate bloguri pe care comentez – ar fi fain un buton de edit. :)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.