Legenda spune că atunci când s-a născut Pandutzu, ursitoarele au văzut mai întâi steagul, apoi barba. Şi, uimite de acest miracol, l-au botezat #băiatulcusteagul şi i-au ursit să participe la absolut toate festivalurile posibile, să se bucure maxim la fiecare dintre ele, iar steagu-i să fluture veşnic, în faţa a generaţii întregi de spectatori ce va să vie.

Şi urseala deveni realitate, iar #băiatulcusteagul, cu barba lui de om mare însă cu chip şi suflet de copil, deveni simbolul universal al festivalurilor din estul Europei, primind titlul suprem “Iară ăsta? Nu-l dor mâinile?”.

V-am povestit povestea asta $100% adevărată ca să înţelegeţi care e motivul pentru care Pandutzu îşi duce steagul cu el peste tot, precum întâiul român în bătălie, fără a rata nicio aglomerare de persoane venite să vadă un concert. E menirea lui.

Nu vreau să ziceţi că sunt ipocrit: am fluturat steagul la festivaluri şi o voi mai face. Însă chestia asta trebuie să aibă o logică. Iar logica e simplă: steagul se duce ca reper de întâlnire la festivalurile mari, internaţionale. Bine, poate să nici nu fie un steag naţional, poate să fie un steag alb cu floricele desenate pe el sau o carpetă cu Răpirea din Serai. Irelevant ce e, dacă îşi îndeplineşte scopul.

Şi scopul principal, după cum ziceam, e de a fi un punct de reper. Eşti într-un grup de trei francezi aterizaţi la festival fără să mai cunoaşteţi pe nimeni? Te uiţi după steagul Franţei şi te duci la el să îți întâlnești conaţionalii, poate ăia au droguri mai bune. Eşti român stingher venit cu nevasta la festival şi nu ştiţi unde mai sunt alţi români? Te duci la un concert şi te uiţi după steagul României şi te grupezi cu ei. Ai venit cu încă 20 de români şi v-aţi pus corturile împreună? Pui un steag la corturi, poate mai vor să vină şi alţi români grupaţi acolo. Steagurile la festivaluri multinaţionale au un scop şi nimeni nu poate nega asta.

Însă la un festival cu public (aproape) exclusiv românesc, c-o fi el Untold, Electric Castle sau Summerwell, steagul nu-şi mai are rostul. Nu există absolut niciun motiv pentru care ai merge la absolut toate festivalurile din propria ţară cu propriul steag, altul decât să îndeplineşti profeţia ursitoarelor şi să primeşti nişte atenţie. M-aţi văzut de exemplu la Plai cu steagul României? Nu, serios, m-aţi văzut? Că nu mai ţin minte. Dar cred că nu, că am mai multă minte de-atât.

Steagul este o unealtă, nu un scop.