Nişte gânduri despre lămâia românească pe GPS

Nu ştiu dacă aţi văzut pe interneţi, însă se întâmplă la nivel naţional campania “Ciuc Radler România Activă”, ceva de încurajare a românilor de a duce o viaţă activă, campanie care implică 2500 de kilometri făcuţi pe bicicletă în România. Şi, ca punct de atracţie, cicliştii participanţi încearcă să traseze cel mai mare desen prin GPS (parcurs în totalitate pe bicicletă) din România, anume o lămâie.

lamaie-ciuc

“O lămâie?” mă veţi întreba după ce aţi văzut vizualul campaniei. “Ce-i mare schemă, faci un oval, şi uite, nici măcar nu se întinde pe toată ţara. E aşa, de la Bucureşti la Vatra Dornei şi înapoi.”

Dar nu-i chiar aşa. Săpând pe site-ul Ciuc, văd că lămâia e mult mai mare decât pare din vizual, mai creaţă, trece prin munţi şi văi, atinge aproape toate regiunile ţării şi are şi frunză în vârf. Iar în fruncea frunzei, cin-să fie, cin-să fie? Timişoara, LOGIC! Am zis doar deja “fruncea”, ce altceva putea fi?

Ei, după ce în primele două săptămâni s-au parcurs primii 1250 de kilometri (jumate, adică) din traseul lămâii, dintre care 250 de kilometri prin pădure, după 150 şi ceva de localităţi bifate şi 8 roţi schimbate, azi observ că sunt în procesul de a finaliza frunza. Au o pagină unde se poate vedea live poziţia curentă a bicicletelor care la momentul în care scriu articolul ăsta trecuseră de Ciuruleasa şi se apropiau de Buceş-Vulcan, două localităţi cu nume care mă fac să chicotesc ca o fată mare în păpuşoi.

ciuruleasa-buces

Ca destinaţie de interes, cicliştii ajung vineri în Timişoara, unde vor puncta vârful fruncei frunzei lămâii.

Pentru că întâlnirea cu ei are loc vineri la ora 18, la stadion (adică practic la mine acasă, dacă aş locui mai aproape de stadion decât locuiesc acum aş locui la propriu în stadion), eu îmi voi face datoria de iubitor al ciclismului şi voi lua parte la evenimentul de încurajare – în sensul că cel mai probabil îi voi urmări cu o bere în mână cum pedalează şi-i voi aprecia de la umbră că fac ceva ce eu n-aş reuşi prea curând să mă urnesc să fac.

Ceea ce vă doresc şi vouă.

invitatie radler RA tm fara rsvp

2 thoughts on “Nişte gânduri despre lămâia românească pe GPS

  1. Am mai vazut un astfel de eveniment si pe un site de stiri din America, unde s-a facut o chestie similara in care trebuia sa “deseneze” pe GPS un anume obiect pe orice traseu, chestie care mi s-a parut de-a dreptul interesanta si probabil ca o sa incerc si eu candva sa fac un astfel de lucru.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.