S-a lansat Radio TaNăNaNa (?)

tananana UPDATE 14.04.2015: Site-ul merge, emisia merge şi în Timişoara şi se prinde mult mai bine decât s-a prins Activ EFEM vreodată aici. Dacă mai aşteptam câteva zile şi nu eram cârcotaş, n-aş mai fi avut niciun motiv să scriu articolul acesta. Sau aproape niciunul, căci îmi menţin părerea că numele e cretin cu spume.

***

Articolul original:

Tanănana e cel mai stupid nume pentru un radio pe care l-am auzit vreodată. De fapt e unul dintre cele mai stupide nume pentru lucruri în general pe care l-am auzit vreodată, depăşit doar de Mircea Badea. Caz în care nu numele e stupid, ci omul.

În fine, trecând peste nume, Tanănana (serios, nu pot scrie cuvântul ăsta fără să mă uit ciudat la monitor) e reinventarea postului Activ EFEM cu o parte din oamenii vechi de la Guerrilla. Ceea ce e bine, m-am bucurat când am auzit că spiritul luptătorilor de Guerrillă rămâne viu în undele radio ale patriei.

Ei, azi s-a lansat în teorie postul cu o emisiune matinală cu Vlad Craioveanu. Zic “în teorie” pentru că nu e neapărat maşină, ci bicicletă, şi nu i-a fost făcută cadou ci furată. Adică emite (presupun, că nu-l prind) doar în Bucureşti, deşi vechiul Activ EFEM are frecvenţe şi în alte trei metropole (anume Timişoara, Medgidia şi Huşi), nu transmite online, iar pagina de Facebook duce către un site inexistent.

Una peste alta, o lansare fuşerită, pe fugă, derutantă, practic inexistentă. Şi numele ăla.

tananana

4 thoughts on “S-a lansat Radio TaNăNaNa (?)

  1. Trebuie sa fie foarte buna sa fie cunoscut noul Radio. De obicei oamenii nu asculta la ceva nou numai daca este unic si bun. Nu cred ca asta o sa fie asa.

  2. Tocmai am ascultat acest radio live si online (!) pe telefonul din dotare, prin urmare nu inteleg veninul gratuit (si neverificat) al autorului… Autorul are vreo explicatie pentru revarsarea urechista din postare?
    E un text scris din varful… degetelor un “dat cu parerea” la fel de diletant cum incearca sa sugereze ca ar fi respectivul radio. Atata ca radioul functioneaza, emite, oamenii vorbesc live acolo, muzica suna bine, nu am ce reprosa (inca).

    E tipic mioritic, carpato-dunareano-pontic, balcanic si cum mai vreti, sa te antepronunti atat de autosuficient si atat de sigur pe sine!

    Ca atare, penibil. Eu, unul, as sterge postarea de rusine, daca as fi dat asemenea kix!

Leave a Reply to Maya Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.