Concurs cu 3 abonamente la Revolution Festival

Urmează un articol destul de lung, dar care merită citit. Este un guest post de la tizul meu Ovidiu V. din Timişoara, cititor de sirb.net, iubitor de festivaluri şi susţinător îndârjit al evenimentelor locale.

Înainte de a ajunge la finalul articolului veţi afla 1. părerea lui despre importanţa susţinerii festivalurilor locale prin cumpărarea biletului din timp şi 2. cum puteţi câştiga trei abonamente la Revolution Festival pe care vi le face el cadou, cumpărate din banii lui. E un gest foarte mişto, îi mulţumesc pentru implicare şi vă recomand să citiţi până la capăt şi să daţi curs invitaţiei tizului. Ceea ce urmează sunt cuvintele lui.

***

(guest post de Ovidiu V.)

De ce e important să-mi cumpăr din timp bilet pentru a susţine un festival local

OK, titlul e edificator dar nu e pus ca să dea mură-n gură ci ca să deschidă apetitul spre lectură sau ca să fie, cum spunea Sîrb-ul gazdă într-un articol despre nu-ştiu-care concert, ca melodiile principale/hiturile cântate la începutul concertului pentru a avea timp să descoperi şi să te bucuri de celelalte piese nu să le suporţi gândind nerăbdător “da` hai nu cântaţi odată piesa AIA!?!?!” (aia care e nr.1 în topuri, are disc de platină pentru single şi videoclip cu fracţiuni de miliard de vizualizări pe diverse platforme online de video sharing)

Bun, de ce e important să-mi cumpăr din timp bilet la un festival local?

1. Cum ziceam, în primul rând pentru a-i susţine existenţa.

Chiar dacă un asemenea eveniment conţine şi o finanţare publică de pe la vreun consiliu local sau judeţean, un festival e organizat de o entitate privată cu fonduri în primul rând private. Uneori el e făcut pentru a atrage atenţia sau a aduce oamenii într-o zonă – vezi FânFest sau Festivalul Naţional de Teatru Subteran – iar alteori, deseori, e făcut pentru profit, e o afacere în industria divertismentului care într-o economie sănătoasă are locul, rolul şi rostul său. Ei, în momentul în care unii îşi pun la bătaie banii într-o asemenea iniţiativă vor să aibă cumva certitudinea că şi-i recuperează, dacă n-au câştig n-o fi bai în primul an dar să nu tragă linie şi să vadă minus (sau după caz, minus mare) că atunci nu doar că nu mai fac ei dar le mai zic şi altora dornici de experimente “băi, dacă aveţi bani de pierdut mergeţi acolo, investiţi jumătate de milion şi încasaţi în total vreo trei sute de mii, uite cifrele noastre de la evenimentul X din anul 20YZ din oraşul Cutare” şi atunci după mai multe minusuri din astea oraşul respectiv se alege el cu un mare minus şi tinerii locuitori ai lui se întreabă “dar la noi de ce nu mai vine nimeni? De ce toată lumea merge acolo şi dincolo?”

Pentru că trăim într-o ţară sărăcită e normal că orice promotor nu va avea pretenţia unor cifre spectaculoase din primul an dar fiind un bun manager se va uita pe tot tabloul cu numere:care sunt rezultatele din propria ogradă, câte evenimente similare au avut loc în vecinătate, câţi plătitori de bilet au avut concurenţii (şi se află, “cârtiţe”-s peste tot şi au şi ele rostul lor) şi cam ce cantităţi de băuturi le-au rămas(“spioni” în incintă, informaţii de la furnizori şi se conturează şi cifra veniturilor de acolo) şi punând informaţiile cap la cap se ia o decizie: “noi am fost pe plus, ăia la fel, ăialalţi şi ei atunci înseamnă că la anul putem face ceva mai mare, aduce trupe mai cunoscute/bune/scumpe/diverse/etc.” sau din contră “noi am ieşit pe minus, ăia la fel, ăialalţi la fel şi ei şi dacă răsfoieşti presa locală pare că toată lumea care a ieşit din casă a mers în Piaţa X la evenimentul cu acces liber Y la care artiştii Γ,Φ şi Σ (Gamma, Fi şi Sigma) au făcut playback pe banii consiliului local sau ai firmei Π (Pi). Păi în condiţiile astea să mai facă cine vrea aici că noi mergem în locurile unde lumea chiar vrea să se distreze.”

Atunci când îmi iau din timp bilet la un festival local arăt unui organizator că în oraşul meu există public ce vrea să se distreze şi are sens, inclusiv economic, să producă un eveniment aici deci şansele să-mi văd trupele preferate la “mine-acasă” cresc.

2. Când îmi iau bilet din timp plătesc mai puţini bani pe el.

Indiferent că e un festival consacrat sau un eveniment la început de drum, biletele pentru “păsărelele matinale”(aka”early birds”) sunt mai ieftine decât cele luate cu o săptămână înainte şi cu mult mai ieftine decât cele luate de la poartă. Diferenţa variază între a da de băut prietenilor cu care merg sau pe care mi-i fac acolo şi a da şi de băut şi a cumpăra şi ceva suveniruri/amintiri pentru cei de acasă. Într-o ţară ca România ăsta e un motiv bun pentru o decizie raţională – cum e şi aia cu biletele de avion luate în avans – iar scuze de genul “m-aş fi dus dar a fost biletul prea scump” îs doar scuze nu un argument valabil şi arată că ori n-am vrut să mă informez ori m-am zgârcit sau am aşteptat să pice gratis o invitaţie de pe undeva.

Când îl cumpăr din timp chiar dacă plătesc mai puţini bani totuşi cumpăr un bilet care până la producerea spectacolului arată că am un interes în existenţa lui, ori dacă n-aş face asta aş da şi mai mulţi bani şi s-ar putea afirma ipoteza că nu-mi pasă de fapt de eveniment, că eu de fapt merg cu turma.

3. Când îmi iau din timp bilet mă bucur mai mult de festival.

Aici o să fiu subiectiv într-o proporţie mai mare însă cred că nu-s singurul sau nici măcar printre puţinii care a observat chestia asta: când cheltuiala iniţială e mai mică nici aşteptările mele nu se ridică până la cer şi atunci există loc de surprize plăcute pe când după ce dau o sumă de bani la poartă mă aştept chiar la un covor roşu în faţă şi o divă să mă servească cu şampanie Veuve Clicquot dintr-o cupă de cristal. E un efect de natură psihologică: dacă dau o sută-două-trei de lei pe un eveniment şi trec nişte zile/luni până-i intru pe poartă atunci am şi “uitat” lovitura în buget, şocul financiar e acoperit iar asta înseamnă că mă pot bucura în voie de festival şi chiar mă pot amuza de micile gafe şi “sughiţuri” care apar la orice eveniment. În schimb, când scot la poartă dramaturgul* sau “dramaturgii” din portofel am tendinţa, cel puţin o scurtă perioadă de timp, să fiu o “drama queen” mai ales dacă vin pentru două sau trei concerte din lista cu zecile/sutele de artişti ce vor face spectacol pe scenele festivalului şi voi strâmba din nas la aspectele pe care altfel le-aş ignora sau m-ar face să mă amuz. Chiar dac-aş avea VISA Platinum şi cea mai mică bancnotă din portofel ar fi aviatorul**, când ştiu că am dat recent nişte zeci/sute de lei creierul încă simte buzunarul care sângerează şi atunci cere un “return on investment” rapid şi pe măsură, pe când distracţia e o activitate mai degrabă emoţională şi-n care creierul are doar rol de gardian nu de conducător (mă fereşte de la a-mi face rău când las barierele jos pentru a mă simţi bine, nu-mi arată ce să fac şi cu cine pentru a mă simţi şi mai bine) iar un raţionament de tipul: “distrează-te mai bine că ai dat X lei şi <>” n-are sens. Degeaba m-aş lamenta online că pentru mine a fost o experienţă ratată dacă din capul locului eu nu m-am pregătit pentru ea.

Ca şi-n alte aspecte ale vieţii, când banii ies din vedere (nu pentru că altfel ar fi la discreţie ci pentru că-n acel moment prezenţa lor ar fi irelevantă) atunci relaxarea şi distracţia pot fi mai intense iar satisfacţia e totală. Pentru că participarea la un festival e dată mai ales de pasiunea pentru muzică şi de experienţe anterioare plăcute iar un bilet luat din timp e un cec în alb pentru viitoare asemenea experienţe plăcute.

*I.L Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, comentator politic şi ziarist român şi acum îi putem vedea faţa pe bancnota de 100lei;

**Aurel Vlaicu a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale şi acum e comemorat inclusiv prin prezenţa grafică pe bancnota de 50lei.

Aşadar, din mănunchiul gros de argumente am ales 3 care mi s-au părut mai relevante şi mai digerabile şi le-am expus în textul de mai sus. Pentru cei care au avut răbdarea să citească până aici, sunt de acord cu măcar unul din argumentele prezentate şi pot arăta public asta – prin like la articol şi share cu punctul lor de vedere la descriere (gen “pentru mine punctul 1 e mai valabil pentru că vreau aici un festival mare, care să poată să-l aducă pe Eminem în Timişoara: “Hi, my name is warp, my name is woop, my name ci-ci-ci-Alecinca!” sau “eu susţin mai degrabă punctul 2 pentru că de obicei merg cu mulţi prieteni şi-mi place să fac cinste” sau “cu siguranţă 3: de ce te-ai mai duce la un festival dacă aspectul financiar ar fi un factor de stress?” ) am un concurs fulger cu 3 abonamente la Revolution Festival de dat. Criteriile vor fi creativitatea punctului de vedere exprimat şi numerele de răspândire generate (likes şi share la articolul de pe pagina blogului sîrb.net) şi ca să fie fulger concursul se încheie sâmbătă 30 mai la ora 08:59 (adică 9 dimineaţa), câştigătorii vor fi anunţaţi după ora 12:00, iar premiile se vor înmâna la ora 18:00 direct în faţa Muzeului Satului Bănăţean.

Disclaimer: ideea asta mi-a venit de când am auzit de festival (cam de prin aprilie) şi înainte ca tizul Sîrb să scrie de el sau să fie anunţat ca făcând parte din presa invitată de organizatori. Biletele-s luate din banii personali şi reprezintă de fapt un fel de avans pentru un concert pe care doresc să-l văd în Timişoara dar care va fi produs doar atunci când piaţa locală va creşte suficient. Iar dacă am scris textul ăsta şi voi da abonamentele alea poate că va creşte o idee mai repede decât ar fi făcut-o fără un astfel de gest.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.