Dacă weekend-ul trecut am fost la unguri, weekendul ăsta am fost la sârbi. Că e aproape, că e trenul ieftin, că ce să mai şi faci în Timişoara. Am făcut 5 ore până acolo, deşi sunt vreo sută şi 50 de kilometri, cu stat în vamă vreo jumătate de oră, cu schimbat tren în Vârşeţ. Un bilet dus-întors a costat 63 de lei de căciulă şi am fost 13 căciuli.

Poate din pricina vremii care-a fost cam ca în Bucureşti, doar că ploaia s-a scurs prin canale şi nu prin magazine, am fost mai puţin entuziasmat de oraş decât am fost prima dată. Belgradul din 2014 mi-a amintit de România de acum vreo 10 ani. E un oraş în care arhitectura brutalistă e despărţită de o clădire istorică de un perete subţire, un oraş cu drumuri peticite, cu câini stradali, cu oameni veseli şi turişti. Un oraş în care un tip cu paişpe cefe, mai mare şi mai înfricoşător decât un rugbyst recidivist cântă live Whitesnake, Elvis şi Beatles mai ceva ca la Vocea României. O capitală din Europa care, în 2014, găzduieşte pe cea mai centrală stradă pietonală tarabe cu DVD-uri contrafăcute, fără cea mai mică urmă de reţinere sau teamă.

Oricând aveţi ocazia, nu rataţi pljeskavica cu caimac şi dunja, răchia de gutui.