Practic, ofertă aşa de variată n-am găsit niciunde în Timişoara când a fost să-mi fac nunta. Maxim 2-3 variante de meniu şi servicii. Pe când în Bucureşti ai şase variante la înmormântare. Şase! După posibilităţi.
Ce mă interesează pe mine:
- Ce înseamnă “efecte funerare”? E cu artificii, ca la nunţile de neam prost? Sau măcar cu artificii din alea de mână, ca la revelion? Se împodobeşte mortul cu ele?
- De ce există trei variante de All Inclusive? Prin definiţie, all inclusive înseamnă că e totul inclus. Gen, totul, nu poţi să ai o variantă care include totul şi încă ceva pe deasupra.
- Dacă pachetul All Inclusive conţine mai puţine chestii decât All Inclusive Mediu, nu ar trebui să se cheme, de fapt, Some Inclusive?
- Cu ce diferă un sicriu de import de unul românesc? E mai comod pentru mort? Îi face odihna mai veşnică?
- Unde a dispărut pachetul “bază plus”? La pachetul All Inclusive Mediu apare, în rest nu.
*Poza e furată de pe un grup Facebook super elitist şi secret.
Dar ala exotic cum o fi?
Ala exotic inseamna ca trimite sicriul cu mortul, pentru a fiingropat in Hawaii, Maldive, Caraibe, etc, la alegere…
pentru manipularea sicriului exotic trebuie cel putin oameni cu nume exotice.