Pentru mine, aşteptarea a luat sfârşit. Am văzut, după mai bine de doi ani de când s-a anunţat, Usturoi, graţie Marelui Ecran care a facilitat proiecţia acestuia la Plai.

tl;dr: Mi-a plăcut şi aş vrea să-l revăd.

Usturoi e un fel de comedie de aventură, urmărind povestea prietenilor Eremia şi Nicuşor, doi copii dintr-un sat de prin Sălaj, care vor să facă nişte bani rapid pentru ca fratele unuia dintre ei să se poată însura cu iubita lui dintr-un clan rival (un conflict gen Romică şi Jubileta). Ei, şi ca să facă rost de bani, se gândesc să se facă actori, deci trebuie să meargă la Hollywood, în Cluj. Şi să se-ntoarcă pân’ diseară.

Nu e un film perfect, dar să fiu al naibii dacă nu e unul dintre cele mai distractive şi amuzante filme româneşti pe care le-am văzut până acum. Şi unul dintre cele mai frumoase.

Mi-au plăcut foarte mult actorii: cei doi copii din rolurile principale, Sebastian Topan şi Darius Stoica. Apoi, Jon Seles, care l-a jucat pe Cearli Ceaplin, a fost delicios.

Imaginea e frumoasă rău – nişte peisaje superbe de prin Ardeal, încadrate frumos în ecran, filmate la o calitate exemplară, culori vii şi debordând de voie bună. Sunetul la fel, tras bine, mixat bine, nimic de comentat aici. Mi-a plăcut dialogul – autentic ardelenesc, cu accentul specific, replici ca “ne-o luat un domn cu maşina, da’ numa’ aşe, că n-o vrut să ne ieie bani” venind natural, ca o mănuşă pentru cei doi tineri actori.

Ah, şi muzica. Muzica e delicioasă. Plus că au cărat un berbec cu o Dacie, ceea ce nu mai vezi aşa des în ultima vreme.

Ziceam, însă, că filmul nu e perfect, suferind la partea de ritm. Există vreo două sau trei scene care mi s-au părut lungi, necontribuind însă mare lucru la dezvoltarea intrigii sau a personajelor – una dintre ele fiind cheful lui Usturoi, de pe la începutul filmului, care nu stabileşte mare lucru, însă se întinde pe câteva minute bune. Mă rog, o chestie minoră pe care o pun pe seama nevoii de a mai băga nişte glume situaţionale cu ţigani şi ardeleni, că – har Domnului – ai de unde alege.

Când pui, însă, cap la cap tot filmul, n-ai cum să nu îl iubeşti. Pe de-o parte e un exemplu perfect al faptului că, dacă investeşti puţină pasiune într-un vis, poţi veni cu un produs bun chiar şi fără experienţă prealabilă. Iar pe de-altă parte e pur şi simplu un film fain. Un exemplu perfect de film românesc, autentic, amuzant, frumos, plăcut.

E un efort fantastic al unor oameni la primul lor contact cu cinematografia: regizorul Lucian Alexandrescu e la primul lui lung-metraj (şi face o treabă excelentă), scenaristul Radu Băzăvan e la primul lui film de orice fel (şi face o treabă excelentă), actorii-copii Sebastian Topan şi Darius Stoica sunt şi ei la primul proiect de gen (şi fac o treabă – nu-i aşa? – excelentă) – şi, în afară de vreo trei actori de teatru, toată lumea e la început de drum.

E un film fără comunişti, fără înjurături, fără nuditate gratuită, fără cadre lungi de 20 de minute în care nu se întâmplă nimic, fără Dragoş Bucur spălându-şi podoaba-n chiuvetă. Recomand cu toată căldura filmul ăsta şi sper din tot sufletul să aibă parte de distribuţie naţională, că merită să fie văzut de tăt românu’. Şi sper să nu le facă o gaură-n buget prea mare producătorilor, ca să nu fie şi ultimul film pe care-l fac.

Linkuri: iMDB, Facebook, Twitter, Blog