Guardians of the Galaxy (2014)
M-am distrat de toţi banii. Habar n-aveam de personaje, nu urmăresc comic books, însă filmul a fost distractiv de toţi banii şi încă niţel pe lângă. Nici nu vorbesc de acţiune şi efecte şi alte chestii banale. Vorbesc despre personaje, muzică, structură, tot. Foarte, foarte mişto.
Chef (2014)
O surpriză plăcută: scris, regizat şi jucat în rolul principal de Jon Favreau (şoferul lui Tony Stark şi regizorul primelor două Iron Man), e un film neaşteptat de bun. E vorba de un bucătar care lucrează pentru un restaurant mare, unde însă e obligat să facă acelaşi meniu plictisitor de zece ani, când el ar vrea să facă de fapt ceva mai special, ce să-l mulţumească pe el, aşa că îşi bagă picioarele şi pleacă în lume cu o gheretă de sandvişuri. Subiect care e o metaforă subtilă ca un ciocan referitoare la cum el a făcut filmele alea mari dar fără suflet, şi cum – iată – ar face şi un film independent pe sufletul lui. Mai joacă Sofia Vergara, Dustin Hoffman, Robert Downey Jr. şi alte feţe cunoscute. Recomand din suflet.
Godzilla (2014)
Încă un film care ar fi putut fi măreţ, însă a eşuat la mustaţă. Nu e un film rău, dar ceva nu funcţionează bine. Nu ştiu dacă e actorul principal (Aaron Taylor-Johnson din Kick-Ass), nu ştiu dacă e ritmul, nu ştiu dacă e regia. Cert e că e OK, e satisfăcător, dar nu mai mult.
Captain America: The Winter Soldier (2014)
Grandios, ca Avengers şi restul filmelor Marvel de până acum. Mult mai bun decât primul Captain America, aştept noul Avengers.
The Angriest Man In Brooklyn (2014)
Regretabil că ultimul film al lui Robin Williams nu a putut fi unul mai bun. În ciuda distribuţiei (Robin Williams, Mila Kunis, Peter Dinklage), filmul e o melodramă uşoară, cu câteva scene bine construite şi cu multe şubrede. Nu e neapărat un eşec, un film slăbuţ care avea potenţial pentru mult mai mult..
Bad Words (2014)
Debutul în regie al lui Jason Bateman, un film despre un tip de 40 de ani care participă la un spelling bee, concursurile alea de despărţit cuvintele în litere destinate copiilor din America (pentru că aparent e un spectacol televizat în SUA să pui nişte copii şi adolescenţi să zică pe litere cuvinte gen “girafă”), umilindu-i pe aceştia şi împrietenindu-se cu unul pe parcurs. Drăguţ, m-a distrat.
Altfel, îmi place tot mai mult The Strain, serialul lui Guillermo del Toro, ajuns la al cincilea episod. E cu vampiri, cu un moş evreu cu sabie de argint (care când omoară câte un vampir behăie într-o română foarte dubioasă “sabia mea fredonează de argint” ceea ce nu are absolut niciun sens), cu chelul Peter Russo din House of Cards, care aici are păr, cu Sam din Lord of the Rings. Mişto, m-a făcut să vreau să iau cărţile. Poate peste câteva episoade mă va face să le şi citesc, cine ştie.
[RANDLINE-text.txt]