De ce ne bucurăm că s-a închis Taraf TV?

Serios, luminaţi-mă şi pe mine. Eu nu mă bucur că s-a închis, dar nici nu-mi pare rău – mă doare fix în dorsal de ce se va întâmpla de aici înainte cu postul. Pentru că mă interesează la fel de mult acum ca acum o săptămână – adică deloc.

Şi totuşi, văd găleţi de oameni pe Internet bucurându-se că Taraf TV se va închide. Sau s-a-nchis deja, nici măcar nu ştiu şi nici nu-mi pasă. De ce? Pe cine afectează în mod direct existenţa postului? E cineva obligat să se uite la Taraf TV şi, dintr-o dată, au fost eliberaţi de CNA? Are cineva probleme cu vecinii din cauza Taraf TV şi acum, subit, nu va mai avea, pentru că vecinii nu ştiu să se uite pe Youtube sau să-şi dea jos ultimul best-of al lui Salam de pe radiofly? Şi acum o vor arde pe Bach, Chopin sau Puya?

La fel şi cu alte subiecte pe care e facil să le dispreţuieşti, gen Justin Bieber. Puţoiul ăla e un produs destinat vânzării către minore, însă tot luptătorul de Internet consideră că trebuie să dispară, că e un dobitoc, că să se lase de muzică, să ne mărească pensiile etc.

De ce nu îl evitaţi? De ce nu evitaţi posturile TV unde aveţi şanse să daţi de el? Că nici restul muzicii de pe ele nu e mai acătării. Nu-mi place Măruţă, nu mă uit. Nu-mi place Antena 3, nu mă uit.

Şi nu înţeleg, de unde atâta bucurie? Cu ce scop? Explicaţi-mi şi mie.

8 thoughts on “De ce ne bucurăm că s-a închis Taraf TV?

  1. Eu sunt trist daca s-a intamplat asta. Taraf era singurul post din pachetul tv standard ce-ti oferea imagini porno dupa 12 noaptea.

  2. Eu cand butonez telecomanda tot acolo e,trec mai departe.Era un moment in trecut cand ma irita teribil si l-am sters din grila,acum …pur si simplu trec mai departe fara sa-mi mai fac riduri.

  3. Daca cineva simte satisfactie in urma inchiderii acestui post TV e doar pentru ca s-a facut un pas inainte. “Ministerul Antieducatiei” are un minus de resurse in acest moment. Sa speram ca viitoarele masuri vor duce la diminuirea si celorlalte resurse. Poate, in felul asta poporul roman va fi mult mai interesat in a se educa corespunzator si pe deasuprea vor avea parte si de curajul necesar pentru a lua parte la actiuni impotriva romilor care traiesc si fura de pe urma celor care isi rup spatele intr-o tara in care nimeni nu da doi bani pe clasa muncitoare si o jertfeste ca pe o pisica neagra intr-un ritual satanic fara rezultat.

  4. Ba manelistilor schimbativa mintea mai bagatio la spalat puti si apoi uitativa la un program de calitate putina cultura nu va strica.

    1. also daca nuti plac manelele inseamna ca mata te facut prost. cum drq sa nuti placa manelele bha gandeste in plm inainte sa spui asta

Leave a Reply to alex Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.