Licenţe de Windows gratis, pentru toată lumea!

În ministerele din România stau degeaba, cumpărate şi nefolosite, zeci de mii de licenţe Microsoft.

„Pentru contractul nr. 108/2011 – aferent Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – MECTS – în baza unei raportări transmise de MECTS, a rezultat că dintr-un total de 186.087 licenţe solicitate şi primite nu erau utilizate 83.030 de licenţe, iar cu ocazia unei alte raportări ulterioare, MECTS a raportat că numărul licenţelor neutilizate este de 72.300. Pentru contractul nr. 35/2009 – aferent instituţiilor publice – în baza raportărilor transmise de instituţiile publice beneficiare ale dreptului de utilizare a licenţelor produselor software Microsoft, Ministerul Culturii a raportat ca neutilizate un număr de 1.429 de licenţe, iar Ministerul Justiţiei a raportat un număr de 1.977 de licenţe”, potrivit raportului care a analizat cheltuielile realizate în anul 2012 de MSI. – sursa ZF

Dar asta nu e o problemă. Licenţele astea au fost cumpărate din bani publici. Din banii mei, din banii tăi, din banii vecinei de 70 de ani care n-are computer, din banii muncitorului din fabrică, din banii şoferilor şi a gunoierilor. Licenţele sunt ale statului, deci licenţele sunt ale noastre. Ale mele, ale tale, ale vecinei de 70 de ani care n-are computer, ale muncitorului din fabrică, a şoferilor, a gunoierilor.

Deci nu văd problema unui Windows de pe torenţi, că doar l-am plătit, licenţa e cumpărată, producătorul şi-a luat banii, factura există. Atât doar că nu e trecută prin serverele de activare, dar nimeni nu-i perfect.

Problema e că nu ştim câte-s pentru Windows şi câte pentru Office şi mai ştiu eu ce. Poate-ar trebui să trimitem o scrisoare Ministerului Societăţii Informaţionale, să solicităm o listă a licenţelor şi eventual cheia MVL de Office, să le luăm o problemă de pe cap.

5 thoughts on “Licenţe de Windows gratis, pentru toată lumea!

  1. Si cum majoritatea utilizatorilor nu folosesc Office si Windows in scop comercial (repet, majoritatea) atunci ar fi ok sa se dea spre publicare licentele celor care au nevoie. Sau macar sa fie o licitatie cu cate o licenta/utilizator casnic

Leave a Reply to Timisoreanul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.