Ştiţi benzile alea rulante de la mall, da? Alea de cărat cărucioarele pe ele, care-s mai mult acolo ca să poată duce hamalii câte-un şir de câteva zeci de coşuri pe care le lasă puturoşii-n parcare cu monede în ele. Ei, pe benzile alea oamenii îşi dau shut down la picioare şi, foarte posibil, la creier.
Efectiv nu pot înţelege cum te poţi gândi să te opreşti în momentul în care te urci pe ceea ce, practic, e un trotuar care se mişcă. Cât de leneş poate să fie un om fără coş, fără bagaje, să nu poată coborî în mers pe o platformă cu o înclinaţie de câteva grade. Repet, deci, nu e vorba de scările rulante, ci de nenorocirea aia de bandă rulantă pentru coşuri. De fiecare dată când urc sau cobor pe una din aia nu pot să avansez pentru că nişte tanti sau neni fac dop fără niciun scop.
Ba chiar o dată am văzut două gagici care au vrut să urce pe o bandă din aia, au văzut că nu merge şi au luat-o pe lângă, pe betonul cu exact aceeaşi înclinaţie ca banda. De parcă lipsa curentului electric pe banda aia o face stricată, periculoasă, de neatins.
E un trotuar care ocazional se mişcă. Ce stupid ar fi să te pui pe hol în faţa uşii să aştepţi să te ducă holul până la maşină, stând în picioare.
Eu sunt unul din aceia care fac dopul. Cred ca mintea mea percepe banda tot ca pe o scara rulanta si de aceea ma opresc. Si mai e si chestia ca sunt oameni si oameni ; n-ai de unde sa stii cat s-a invartit cel din fata ta inainte sa ajunga pe banda aceea. Oamenii pot fi mai obositi decat tine, mai putin rezistenti si asa mai departe. Nu cred ca gresesc nici unii, nici altii. Cred ca iti poti rezolva problema cu usurinta, cu un simplu pardon (sau mai multi :D).
boss, inainte sa emiti aberatii…da un search pe google, macar. Daca nu ai pe cine intreba sa te lamureasca. Benzile alea nu sunt facute sa mergi pe ele. Din mai multe motive. Unul ar fi ca la inclinarea pe care o au si la materialul din care sunt facute – pot provoca foarte usor alunecari/dezechilibrari.
Asemenea pante, cu asemenea lungimi, nici nu se fac pentru urcat/coborat pe ele in mers, decat daca sunt facute dintr-un material foarte aspru, care sa previna alunecarea. Chiar si atunci e de preferat sa se evite asemenea solutii. Unicul motiv pentru care nu sunt acolo trepte este sa faciliteze accesul cu carucioare. Atat si nimic mai mult. In nic un caz sa se apuce destepti ca tine sa alerge pe ele.
Din acest punct de vedere, scarile rulante sunt mult mai sigure de urcat/coborat in mers pe ele. Vad ca tu simti nevoia sa specifici ca nu te referi la scari rulante. Pai afla ca mai degraba pe alea dai pasul mai in siguranta decat pe benzi.
N-ai inteles nimic