Bastardizarea limbii române continuă. Cu ronii m-am obişnuit deja, de când s-au schimbat leii vechi în cei noi, însă nu credeam că voi auzi vreodată ceva mai stupid.
Şi totuşi, se poate.
Am auzit la radio, într-o reclamă la ceva cămătari (Flexicredit cumva), o voce ne zicea cum c-ar avea cea mai mică daie sau ceva în liniile astea. Nu ştiţi ce e aia o daie? Vă zic eu, e o corabie veche de lemn care era folosită în perioada Războiului Civil. Iar creditul ăsta are cea mai mică corabie veche de lemn din perioada Războiului Civil.
Bine, ar putea fi vorba de DAE, adică Dobânda Anuală Efectivă, dar de ce să zici cu cuvinte adevărate despre ce e vorba când poţi folosi cuvinte inexistente?
limbaj de lemn
Vorbesc acum din partea inamicului: omul care scrie reclamele.
De obicei mă lupt cu înverșunare să includ formulări coerente, complete și corecte în toate reclamele pe care le scriu.
Pe radio e cel mai greu, că ai doar un nene/tanti care vorbește și câteva sunete ca să poți comunica ceva. Totul în câteva zeci de secunde, că e scump și se plătește la secundă.
Iar clientul vrea să spună în 15 secunde cât de șmecher e creditul lui (în exemplul tău), vrea să audă asta într-un mod prietenos, memorabil, care îndeamnă ascultătorul la o acțiune, vrea să spună o poveste, vrea să mențină un format standard pe care îl folosește în toate spoturile radio, dar e obligat legal să includă și niște detalii precum dobânda anuală efectivă, perioada promoției, etc.
Când ai atât de puțin spațiu și atât de multe lucruri pe care trebuie să le spui, sacrifici o exprimare în 10 silabe și aproape 3 secunde vorbite cu una în 2 silabe și mai puțin de o secundă vorbită.
Și eu sunt fixist cu gramatica. Deși se zbârlește carnea de pe mine când comit astfel de sacrilegii, n-am niciodată de ales.
D’aia se folosesc cuvinte inexistente.