Jurnal de casă nouă (1)

Pentru că în blogging se câştigă atât de bine încât nu mai avem unde să punem în apartamentul curent pişcoturile, ne căutăm un alt apartament din care să vă înseninăm zilele ploioase.

Am început încetişor: la bancă pentru o Primă Casă, ca să ne interesăm care e metoda cea mai rapidă de jupuire a pielii. Apoi deschis imobiliare.ro, romimo.ro şi site-urile agenţiilor locale şi selectat câteva (zeci de) apartamente. Familiarizat cu terminologia imobiliară. Apoi cumpărat PubliTim-ul, încercuit alte câteva zeci şi, într-un final, sunat. Încă suntem la început, iar de nervi, dezamăgiri şi faze amuzante n-o să ducem lipsă.

Agenţii imobiliari. Ah, agenţii! Sunt ca vânzătorii de la piaţă care te agasează în momentul în care intri în raza lor vizuală. “Da, ce v-ar interesa?”. Pentru ei nu există “mă interesez”, ei vin hotărâţi să-ţi vândă apartamentul, pentru că vor să te vadă fericit pentru un procentaj modic de 2% din valoarea tranzacţiei, “extrem de puţin negociabil”.

Am cunoscut doi până acum. Primul ne-a cunoscut pentru că am vrut să vedem un apartament care “necesită renovări”. Am fost să-l vedem de două ori, am ajuns la concluzia că nu-l vrem (în momentul în care agentul imobiliar îţi zice că mai trebuie să bagi “doar 7-8.000 de euro în reparaţii” pot fi sigur că fără 15.000 doar în renovări n-o să am un home sweet home). Ce ne-a deranjat şi ne-a pus pe gânduri a fost că a insistat să ne bage pe gât coaja asta de apartament atât de mult, încât aproape a refuzat să ne arate alte apartamente din zonă. Le tot discredita de parcă n-ar fi lucrat pentru acelaşi procentaj modic de 2% din valoarea tranzacţiei. Dar lăsaţi asta, nu asta-i problema. Problema a fost că, a doua zi după prima întâlnire, ştia deja totul despre Corina. De pe interneţi, corect, dar de ce?

Al doilea e un simpatic. A ajuns ieri într-o maşină modestă, însă joasă, uşor tunată, cu geamuri fumurii, şi ne-a recunoscut că e patronul agenţiei pe care o reprezintă. Ne-a dus la apartamentul pe care voiam să-l vedem, foarte frumos de altfel, şi a rămas că ne întâlnim a doua zi pentru a vedea şi altele. Azi m-a sunat să stabilim detaliile finale ale întâlnirii şi i-am zis că disponibilitatea mea e de o oră.

“O oră?” mă întreabă.
“Da, o oră” zic.
“…da’ de ce numa’ o oră? Ce-ai de lucru după aia?”

Şi am rămas prost, pentru că nu citisem în contractul de intermediere clauza cum că trebuie să-i pun la dispoziţie programul meu zilnic.

3 thoughts on “Jurnal de casă nouă (1)

  1. eu cumpar un apartament in Cehia. Am gasit fara intermediari dar si eu am facut o cautare pe interner si am aflat ce era de aflat despre proprietara, in cazul meu se cam explica interesul: cand scoti banul, vrei sa stii si unde intra.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.