Chipsuri Chio cu mici – recenzie

Am luat ieri, pentru prima dată, o pungă de chipsuri cu aromă de mici. Am vrut să-mi iau o pungă mare, pentru că oricum îmi plac şi chipsurile, şi micii, iar nevasta nu mă poate opri, că-i plecată, însă am găsit doar pungă mică.

Am deschis-o. Dinăuntru a ieşit un miros dubios, dar hei, şi snacks-urile cu bacon sau pizza miros dubios şi sunt bune.

Am scos primul cartof şi l-am băgat în gură. Am început să-l mestec, încet, moment în care am avut parte de o explozie de arome, de gânduri şi de întrebări. Ca de exemplu, de ce mănânc eu căcatul ăsta? Cine m-a pus să-l cumpăr? Se zice că curiozitatea a omorât pisica – în cazul ăsta, curiozitatea a dezamăgit Ovidiul. Nu mai bine mâncam cenuşă din scrumieră? Gustul pare să fie acelaşi, de mizerie arsă. Şi fum. Oare doar primul e aşa, că nu m-am obişnuit? Ia să mai încerc uOH DOAMNE DE CE? DE CE AM MAI MÂNCAT UNUL? DE CE NU MĂ ÎNCRED ÎN PRIMA IMPRESIE? DE CE ÎMI FAC RĂU SINGUR? Nici măcar nu eram nevoit să întorc obrazul celălalt. OH DOAMNE ARE GUST DE BOALĂ!!!

Da, cred că ăsta-i cel mai corect mod de a descrie chipsurile cu mici: au gust de boală. De tristeţe. De ură de sine. Never again. Acum înţeleg şi de ce nu am găsit pungă mare, pentru că nimeni nu e în stare să termine nici măcar o pungă mică.

4 thoughts on “Chipsuri Chio cu mici – recenzie

Leave a Reply to Corina Sîrb Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.