Avem un câine. Cum procedăm?

De ieri avem un nou membru în familie. E negru (că nu suntem rasişti), e gras (că ştim şi noi cum e) şi face pipicaca pe unde apucă. E însuşi el, labradorul minune:

caine

Ştiu că-i prost focalizată, dar e singura poză în care stă locului.

Ei, ca orice căţel care se respectă, încă n-are nume. Încă nu ne-am hotărât la numele lui – avem unul temporar cu şanse de permanent, anume Boris. Că e puternic şi masculin. Însă până să ajungem la acesta am trecut prin tot felul de variante, unele respinse rapid, altele rămase o vreme în stand-by. De exemplu, eu am zis să-i dăm nume lung, să-i trecem pe carnetul de sănătate numele Boris Constantin Ababei, dar dintr-un motiv pe care nu îl înţeleg, au crezut că fac mişto de el. Ne-am gândit şi la Dexter, Jan sau Labă (că are labele mari) – ăsta e foarte maleabil: când e mic îi poţi spune Lăbuţă, când e mare şi face prostii poţi să-i zici “bă Labă” şi, mi s-a şoptit în cască, când e bătrân şi ursuz poţi să-i zici Labă Tristă.

Am întrebat ieri şi pe Facebook. Am primit răspunsuri faine şi mai puţin faine. Mi-au plăcut, de exemplu, Batman şi Django. Că e negru. Sau Pepsi, că are personalitate şi se agită repede. Am vrut să-l cheme Marş, da’ au strâmbat din nas fetele. Nici Ţiţi parcă nu-i nume bun, zic gurile rele.

În fine. Mai avem sugestii sau rămâne Boris?

12 thoughts on “Avem un câine. Cum procedăm?

  1. Boris e ok dar depinde. De la Godunov sau as in Boris, the russian drug lord?
    Eu am o persană albă care răspunde la numele Boris dar și Cocaine.

  2. Boris FTW! Nu Django cã nu-i nici sclav şi nici sã latre “D is silent” nu va învãţa curând. Iar dacã pui poza lui lângã poza lui Boris Berezovsky(RIP)vei vedea cã numele ãsta i se potriveşte zgardã. Pe lângã cã seamãnã cu un mafi…ããã oligarh rus poţi concepe mai multe dume decât cu Django şi ar fi primul “rus negru” apãrut pe faţa interneţilor. Aşa, cam ca un zâmbet pe sub mustaţã.

Leave a Reply to joe Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.