Tocmai am avut parte de una dintre cele mai halucinante experienţe din viaţa mea.

Vocea mea e mai subţire decât s-ar aştepta lumea. Drept pentru care, la telefon, lumea care mă aude pentru prima oară are dubii în privinţa sexului meu. Spoiler: e mişto. În fine. De multe ori, când sun la taxi, ajung în situaţia ca centralista să-mi zică “trei minute, doamnă!”. Sau, când eram mai tinerel şi-mi sunam prietenii pe fix, părinţii lor să strige prin casă “hai repede la telefon, te caută o fată”. Vă daţi seama ce dezamăgire.

Azi îmi sună telefonul. Răspund, evident.

– “Alo da”, zic. Aşa răspund eu când nu ştiu numărul, am impresia că alo da mă prezintă ca fiind ocupat şi grăbit şi, dacă e cineva care vrea să-mi vândă ceva, pot să-i expediez mai repede.
– “Da”, zice, “cu Cătălin vreau să vorbesc”.
– “…depinde”, zic, “Cătălin şi mai cum?” – mă cheamă şi Cătălin, însă nimeni nu-mi zice aşa, deci erau 50/50 şanse să mă caute, totuşi, pe mine.
– “Ovidiu. Ovidiu Cătălin” zice bărbatul din ureche.
– “Da, eu”.
– “…cu Ovidiu Cătălin”, repetă el mai tare, crezând că nu l-am auzit.
– “La telefon”, zic eu răspicat, “eu sunt Ovidiu Cătălin”.
– “Nu doamnă, dumneavoastră sunteţi femeie”, zice bărbatul deja vizibil iritat. Mă rog, auzibil iritat, că nu-l vedeam.

Lacrimă.

– “Cine sunteţi şi pentru ce m-aţi sunat?”, întreb.
– “Pot să vorbesc cu Ovidiu Cătălin?”
– “Eu sunt, la telefon, cu ce vă pot ajuta?”
– “Nu sunteţi, sunteţi femeie!” se răsteşte cu glasul tot mai puternic necredinciosul.
– “Mă jigniţi”, zic, “eu sunt Ovidiu şi ori îmi ziceţi de ce mă sunaţi, ori închid telefonul”.
– “Poftim? Cu ce v-am jignit?”
– “Păi v-am zis că eu sunt Ovidiu, nu sunt femeie şi insistaţi…”
– “Hai, doamnă, lăsaţi-mă-n pace” zice bărbatul şi închide telefonul.

Am încercat să sun înapoi (m-a făcut foarte curios), dar mi-a respins apelul.

Eu acum ce fac, îmi mai păstrez boaşele sau le predau la cel mai apropiat ghişeu?