Şi tot aşa, de şapte ori

În 2005 ajungeam pentru prima dată la Sziget, după ce ani şi ani de zile băleam pe lângă televizor de fiecare dată când vedeam câte o reclamă sau o ştire de la PepsiSziget, cum se chema într-o vreme. Şi mi-a plăcut.

Apoi, prin forumul oficial Sziget România, i-am cunoscut pe Cami şi Tomaso, unii din cei mai faini oameni pe care i-am întâlnit, personal, vreodată. Aşa, pe gustul meu. Şi de-atunci în fiecare an ne întâlnim pe Insulă, chiar dacă nu ţin minte să ne fi dat întâlnire.

Şi tot aşa de şepte ori, vorba bancului. Am fost în fiecare an, şapte ani la rând, consecutivi. Şi-am văzut trupe ca Muse, The Killers, Faithless, Gogol Bordello, Editors, White Lies, The National. Şi-am băut pe insulă o bere-două cu cei mai iubiţi dintre pământeni – Corina, părinţii mei, frate-meu. Şi-am apărut într-un videoclip White Lies, doar că nu mă văd. And we danced, and we cried, and we laughed and had a really, really, really good time, vorba bardului.

Anul ăsta fac o pauză, căci viaţa nu-i doar muzică şi cort. Anul ăsta e cel mai aglomerat şi mai complicat din câţi ani am trăit – şi pun pariu că viaţa nu devine mai uşoară pe măsură ce îmbătrâneşti te maturizezi. Mai am două luni până mă-nsor, tocmai ce ne-am luat apartament, trebuie renovat, tocmai ce am fost în concediu – poate că ar fi bine, ne gândim, ca anul ăsta să sperăm doar că invitaţia copiilor de la Sziget România va fi valabilă şi la anul. Îl las pe pandutzu să ducă mai departe steagul românesc în inima Budapestei, sperând că n-o să mă dezamăgească. Plus că oricum am om, că Rob e acolo – a fost cu mine şi acum 7 ani, trebuie să fie şi azi acolo să supravegheze problema.

Da’ la anu’ să vedeţi!

2 thoughts on “Şi tot aşa, de şapte ori

Leave a Comment

Your email address will not be published.