Digg Reader, câştigătorul cursei înlocuitorilor Google Reader?

De când Google a anunţat că de la 1 iulie va închide Google Reader, am încercat o grămadă de alte servicii similare care s-au lăudat că sunt a doua coborâre a lui Reader.

Feedly e frumos, mai nou a clonat API-ul Google Reader, dar mi se pare prea steril pentru nevoile mele. Prea mult whitespace, nu merge să sari la următorul articol cu tasta de spaţiu, sincronizarea e ciudată, pe Android aplicaţia are nişte animaţii frumoase, dar absolut inutile şi obositoare.

NewsBlur e mai profi, are funcţie de full text view, are şi variantă pe bani, dar – din nou – nu poate sări la următorul articol prin space şi are un design care-mi aminteşte în acelaşi timp de MacOS şi de anii ’90.

The Old Reader are scurtături din taste, însă nu deosebeşte vizual posturile citite de cele necitite şi etichetează orice articol cu un verde turbat rău.

Digg Reader, lansat astăzi, face în schimb cam tot ce-mi doresc de la un înlocuitor de Google Reader: arată ca Google Reader, are scurtăturile de taste de la Google Reader, la importarea feed-urilor păstrează ordinea originală a acestora (şi m-am dedicat mult ordonării lor). Până acum e câştigătorul.

Încă aştept acces beta la AOL Reader, care-i cel mai lăudat până acum.

10 thoughts on “Digg Reader, câştigătorul cursei înlocuitorilor Google Reader?

  1. Google Reader are posibilitatea de a retrimite email direct al unui articol… Nu am gasit aceasta posibilitate la nimeni inca… sau poate nu am stationat destul pe nici una dintre alternative. :( Imi va lipsi asta.
    Mersi pt sugestia cu Digg.

  2. Incearca AOL Reader. Are tot ce ai zis ca ai nevoie de la Digg, doar ca merge mai bine, e mai stabil, si mai putine buguri. La Digg am renuntat dupa cateva min de la lansare, mergea ca fanul.

  3. Digg cel putin mie nu imi arata noutatile; ce posturi noi sunt la fiecare blog. Old reader imi place cel mai mult pana acum; AOL sa il vedem intai la treeaba

  4. AOL reader nu ma lasa sa imi fac cont (trebuie sa stau in SUA). Partea buna e ca ma pot loga cu twitter. Partea proasta e ca trebuie sa ma loghez de fiecare data cand intru.

  5. Mirunixa – buna sugestia. Are cam tot ce imi era necesar si la Google. Nu am descoperit momentan cum sa imi arate doar titlurile si nu tot textul…

  6. Eu am apelat la feedly si isi cam face treaba. Nu am testat inca Digg Reader insa sunt curioasa ce functionalitati suplimentare poseda.

Leave a Reply to Alex Bartiş Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.