Una caldă cu ING

Alaltăieri, ING şi-a actualizat aplicaţia Home’Bank pentru Android (pentru clienţii ING care încă trăiesc în secolul 20, e asta) cu două caracteristici mişto:

1. alerte push pentru tranzacţii. Până deunăzi, serviciul ăsta exista doar ca alertă SMS, pentru taxa de 4 lei pe lună: activai serviciul şi îţi trimitea SMS când se efectuau operaţiuni mai mari de 200 de lei pe contul tău. Mai nou, serviciul costă tot 4 lei pe lună, însă se poate activa alertă push – adică în momentul în care se efectuează o tranzacţie mai mare de X lei (setabil de utilizator), apare o notificare în bara de notificări Android, care-ţi zice valoarea tranzacţiei, locaţia tranzacţiei şi soldul rămas. Util şi să afli când îţi întră salariul, şi să afli când hoţul de buzunare din tramvai şi-a comandat un Fleshlight de pe Amazon. Asta dacă nu ţi-a furat şi telefonul.

2. logare pe aplicaţie fără token. Începând cu versiunea nouă a aplicaţiei, nu mai e nevoie de token pentru logare pe aplicaţia de Android. Pentru că nu car token-ul ăla portocaliu la mine tot timpul. Partea proastă e că activarea serviciului se face printr-un proces greoi, ce implică jdemii de coduri generate de token, site-ul homebank.ro şi nişte nervi dacă greşeşti ceva, căci instrucţiunile nu sunt foarte clare. Ce-i drept, aş fi fost neliniştit să fie mai uşor, pentru că-s banii mei la mijloc.

Asta aşa, că tot au modificat dobânda la contul curent până la zero la sută. Modificat, da? Nu scăzut, că nu sună bine.

3 thoughts on “Una caldă cu ING

  1. Sal,

    Partea a doua nu mi se pare “calda” poate doar ca e noua , dar in nici un caz de bun augur… RAIFF cee mai puternica banca pe partea de carduri (off cum suna asta – da vren nu vrem sunt leader la cardurile de debit si credit) au mai adaugat ceva pe langa token si parola pt a spori securitatea , so… e mai usor accesul insa…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.