Iar am văzut nişte filme – nu ştiu cum reuşesc, nu mă pot dezlipi de Cinema City, chit că nu o dată au fost probleme tehnice (la Die Hard 5 nu se vedea subtitrarea, deşi oamenii ăia vorbeau ruseşte şi expuneau expoziţiunea, la altul uitaseră să schimbe codarea sunetului şi se auzea metalic, la altul nu s-a auzit deloc până n-am sunat din sală la casă să vorbească cu managementul) şi – mai rău – nu o dată am dat peste public de căcat, care să vorbească tare şi să fie, în general, o piedică între mine şi experienţa cinematografică pentru care am plătit un preţ premium. Dar hei, iubesc filmele şi altă opţiune nu există în Timişoara.

Şi-am văzut aşa:

Pain & Gain – ultimul efort al lui Michael Bay. Bazat pe o poveste reală, însă ficţionalizată până când n-a mai rămas aproape nimic din ea, filmul e unul aşa şi-aşa. M-a dezamăgit că nu a avut explozii, mi-a plăcut Mark Wahlberg şi Dwayne Johnson pe cocaină. Mi s-a părut penibil când un personaj de origine românească, dar jucat de o rusoaică, a rostit pocit cuvântul pizdă şi publicul s-a bucurat de parcă am fi primit tezaurul înapoi. Putea fi mult mai bun, putea fi mult mai prost. Verdict: meh.

Evil Dead – un fel de remake, dar parcă totuşi o continuare a filmului din 1981 cu un The în plus în nume. Afişul a promis “cea mai înspăimântătoare experienţă pe care o vei trăi vreodată” şi adevărat e că n-am mai văzut aşa ceva în cinematografe. Şi m-am bucurat. A fost un horror ciudat de frumos, vizual vorbind, şi ciudat de solid din punct de vedere narativ. E ca şi cum cineva… ar fi vrut să facă un film bun! Richie scrie despre el pe Marele Ecran.

Trance – ultimul efort al lui Danny Boyle. Film din nou foarte frumos vizual, cu o poveste ce încearcă să fie “mindfuck” şi e foarte aproape de a reuşi. E regizat impecabil, jucat mişto de James McAvoy, Vincent Cassel şi Rosario Dawson – care Rosario, draga de ea, oferă prima scenă de nuditate frontală completă (cred – nu mai ştiu, în Kids arată mai mult decât sâni?), lucru care merită cel puţin jumătate din preţul popcornului.

Altfel, am văzut de pe torenţi:

– Mama, un horror bunicel în primele sale două acte, care însă se împiedică în al treilea şi face rahatul praf
– Warm Bodies, un romzomcom (comedie romantică cu zombies) targetat publicului Twilight, însă care m-a distrat şi nu mi-a displăcut aproape deloc.
– Drag Me To Hell – după ce am văzut Evil Dead m-a lovit pofta de Sam Raimi; Drag Me To Hell nu a fost rău deloc, a fost distractiv, însă s-a simţit că filmul e PG-13.
– am revăzut No Country For Old Men, care e un film aparte, însă cu unul dintre cele mai frustrante finaluri.
– am revăzut primele două Terminator, care sunt unele dintre cele mai bune filme SF fabricate vreodată. Am zis!