Două de la cinema

1. Înainte de Jurassic Park (film “curat”, fără sânge, înjurături, sex şi io mai ştiu ce), duminică dimineaţa (adică atunci când se duc copiii la cinema), au fost nişte trailere la filme de copii. Total logic şi corect. Doar că unul dintre ele nu a fost de copii. E vorba de trailerul la Kick-Ass 2, un film cu supereroi targetat pentru adulţi, în care o fetiţă ce abia începe liceul foloseşte cuvinte precum cocksuckers (şi asta chiar în trailer!), iar unul dintre personaje se autointitulează The Mother Fucker. Şi are o gaşcă numită The Toxic Mega-cunts. Ştiu că traducerea şi adaptarea va mai domoli din cuvinte în română, însă vă garantez că nu e un film pentru copii şi nu e un trailer care să fie dat înainte de Stă Să Plouă cu Chiftele 2. Nu găsesc trailerul pe care l-au dat la noi, însă iată alt trailer pentru acelaşi film:

2. Că veni vorba de Stă Să Plouă cu Chiftele 2 (adică Cloudy with a chance of meatballs 2, pe numele său de fată), trailerul a fost dublat în limba română. Nu îmi amintesc un lucru mai enervant decât felul în care gagica din trailer întreabă “pe buneeeee?” în dulcele grai de la capitală. Aici e trailerul, e vorba chiar de final, pe la 1:52.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.