Die Hard 5 e cel mai nenecesar film pe care l-am văzut în ultima vreme. Şi spun asta după ce, anul trecut, am văzut ultimul Twilight. Îl consider cel mai slab al seriei, iar ca să înţelegem de ce nu mi-a plăcut, disecăm puţin restul seriei.

Die Hard: John McClane, un poliţist din New York, merge la o petrecere şi încearcă să se împace cu nevastă-sa. Fără să vrea, ajunge în situaţia de a fi martor la o luare de ostatici, care se dovedeşte a fi parte dintr-un jaf elaborat, fiind singur împotriva băieţilor răi. De fapt, aproape singur, având un singur om de partea lui, sergentul Al Powell, un poliţist grăsuţ, nobil şi de încredere. Şi-o ia pe cocoaşă de abia mai merge, dar îi învinge. Antagonistul lui Bruce Willis e jucat magistral de Alan Rickman, unul dintre cei mai pricepuţi actori de atunci şi de acum.

Die Hard 2: John McClane, un poliţist din New York, îşi aşteaptă nevasta la aeroport, cum ar face orice bărbat normal. Fără să vrea, ajunge în situaţia de a fi martor la un proces elaborat de evadare a unui general periculos, fiind singur împotriva băieţilor răi. Mă rog, aproape singur, căci şi aici apare Al Powell. Şi-o ia pe cocoaşă de abia mai merge, dar îi învinge. Antagonistul e jucat de însuşi Franco Nero. Şi-o ia pe cocoaşă de abia mai merge, dar îl învinge.

Die Hard 3: John McClane, un poliţist din New York, îşi bea zilele şi nopţile, fiind suspendat din poliţie şi părăsit de nevastă. Fără să vrea, ajunge în mijlocul unei zile infernale, parte dintr-un plan elaborat al băieţilor răi de a fura aur în valoare de mai multe miliarde de dolari, ameninţând cu o bombă o şcoală din New York. De data aceasta, Willis are un partener pentru toată durata filmului, jucat de Samuel L. Jackson, Antagonistul fiind jucat de Jeremy Irons. Şi-o ia pe cocoaşă de abia mai merge, dar îl învinge.

Die Hard 4: John McClane, un poliţist din New York, îşi petrece nopţile urmărind-o pe fiică-sa şi bătându-i peţitorii. Fără să vrea, ajunge în mijlocul unei zile periculoase pentru întreaga Americă, la un moment dat fiind în joc viaţa fiicei lui. Totul parte dintr-o intrigă elaborată de a fura miliarde de dolari. Partenerul lui Bruce Willis e jucat de Justin Long, actor foarte la modă în acea perioadă, iar Antagonistul e Timothy Olyphant.

Ei, în a cincea parte a filmului, tot ce a făcut primele patru filme să fie iubite cade ca un castel din cărţi de joc: John McClane, poliţistul new-yorkez, se duce din proprie iniţiativă la Moscova, pentru că puştiul său, acum crescut mare, e în puşcărie. Ce nu ştie McClane, însă, e că Jack Fiul lucrează ca spion american pentru CIA. Ajunge în Moscova fix în momentul în care totul o ia razna, urmând o scenă de acţiune ridicolă de vreo douăzeci de minute, urmată de o oră de decizii stupide, tentative de împăcare a tatălui cu fiul înstrăinat, personaje plate, întorsături de situaţie ieftine şi previzibile plus încă vreo zece minute de acţiune absolut deloc plauzibilă.

Unde greşeşte filmul ăsta?

În primul rând la scenariu. E vorba de rachete nucleare, SUA vs. Rusia, trădări şi alte prostii la modă în anii ’80 şi ’90.

Actorii. În primele trei filme, personajele secundare sunt jucate de actori puternici. Alan Rickman, Jeremy Irons, Samuel L. Jackson, Franco Nero. Ba chiar şi al patrulea a avut parte de actori solizi, anume Justin Long şi Timothy Olyphant. Şi Kevin Smith, ca un comic relief. În a cincea parte, cel mai cunoscut actor ar fi Cole Hauser, cunoscut ca personaj secundar de acţiune printr-o mână de filme. Fiul lui John McClane e jucat de Jai Courtney, acest Sam Worthington al săracului, un australian aproape anonim.

Personajele. Sunt bidimensionale, plate şi şterse. Nu există chimie între tată şi fiu, nu există nicio parte a personajelor negative care să te facă să-i apreciezi, chiar dacă ştii că sunt răi (Hans Gruber, de exemplu, avea o carismă fantastică, iar Simon Gruber m-a uimit cu inteligenţa sa). Gagica din rolul negativ e deloc convingătoare, fiind nimic mai mult decât o bucăţică de cărniţă numai bună de pus în trailer. Willis nu-i omoară pe toţi, scena de sfârşit fiind o amestecătură de efecte speciale cu decizii iraţionale şi fizică improbabilă.

E ceva bun la film?

Secvenţa de urmărire cu maşini. Lungă, filmată în Europa, ridicol de distrugătoare de maşini şi şosele.

Concluzie?

Cel mai slab film din serie, sper să fie ultimul. Sau, dacă cumva se hotărăsc să mai mulgă puţin vaca asta, sper ca în următorul film să moară personajul John McClane, că merită şi el puţină linişte.