2013

Anul 2013, Gara de Nord, Timişoara, Europa.

Automatul de bilete stă lângă casele de bilete, nederanjat de nimeni. Deşi are fonturi plictisitoare pe afişaj, e totuşi un device modern, logic şi necesar în era informatizată în care trăim. Face exact ce ar trebui să facă: vinde bilete printr-o interfaţă destul de uşoară ca să poată fi înţeleasă de orice român care nu respiră exclusiv pe gură şi care a mai lucrat vreodată cu un dispozitiv electronic. Selectezi cursa, numărul de locuri, bagi cardul, plăteşti, spui bogdaproste, iei biletul şi pleci.

Casele de bilete de lângă automatul de bilete, pline. Coadă la fiecare, oameni cu bagaje – oameni obosiţi, studenţi cu ochelari pătrăţoşi şi rockeri liceeni cu plete nespălate. Aşteaptă răbdători, ca pe vremuri. Ce-ai dom’le, ce te bagi în faţă?

A durat un minut să-mi cumpăr biletul de la automatul liber, după ce-am dat la o parte bagajele de lângă el. Timp în care oamenii ăia se miroseau unii pe alţii la coadă. Şi de fiecare dată când ajung să iau un tren e la fel: automatul liber, casele sufocate.

De ce? Chestia asta nu e nouă – automate din astea sunt deja de câţiva ani buni. Şi nu-i ca şi cum oamenii n-ar avea carduri – până la urmă, la coadă nu erau doar bătrâni sau cetăţeni de etnie alternativă. Majoritatea oameni până-n 40 de ani, oameni care sigur îşi primesc salariul pe card. O fi teama că le fură cineva banii de pe card, ca la plăţile online? O fi teama că le vede cetăţeanul de etnie alternativă PIN-ul şi le fură cardul? Au mai multă încredere în valabilitatea biletului dacă îl primesc din mâna unei mătuşi acre? Au impresia că e mai scump la aparat?

Da’ e aşa, mai mult o curiozitate născută din plictiseala unui drum lung decât o dorinţă de schimbare. Că dacă stau bine să mă gândesc, parcă nici nu-mi doresc prea tare să se-nveţe toată lumea să ia de la automat, că-mi convine să “mă bag în faţă” şi să termin cu biletele cât timp alţii se plictisesc la coadă. Că nici să stau la coadă în spatele unei tanti care nu ştie cum se pune degetul pe ecran n-aş prea răbda…

8 thoughts on “2013

  1. Întrebarea e alta: de ce n-are CFR-ul aplicaţie de smartphone cu care să poţi rezerva, plăti şi eventual chiar printa biletul. Hell, de ce n-are naşul un pocket PC ca orice agent de vânzări/gestionar de depozit/etc. pe care să verifice un cod de x litere ţ cifre pe care i-l reciţi ca răspuns la poezia ştiută: vă rog să prezentaţi legitimaţiile de călătorie!

    Altfel poate că problema pleacă de la cum arată gara: demodată, mizerabilă, îmbâcsită -> te aştepţi să pice o bucată de tencuială -> ce poate funcţiona în aşa o gară? -> automatul ăla nu are cum să funcţioneze(normal, dacă ar funcţiona l-ar folosi lumea, dacă nu-l foloseşte nimeni decât la păzit bagaje e clar că nu merge). E ca şi cum ai pune într-o haltă de ţară un laptop conectat la net de bandă largă dar cu un screen saver negru – probabil jumătate din călători vor crede că e stricat.

  2. Exista in Timisoara, dar la noi nu prea. Oamenii prefera sa se inghesuie la singura casa (restul s-au inchis, lipsa de personal). Asta din auzite, pentru ca eu am renuntat la CFR de 5 ani de zile.

  3. Am patit si eu ca si bloodie si nu am mai avut timp sa ma duc pe la doamnele de la ghiseu ca sa aflu cum se procedeaza pentru “primirea” biletului. Nasul a fost simpatic si a acceptat chitanta.

  4. Decât am aici este considerat foarte bun. Pentru a ști biletele noastre în timpul orelor de vârf, dar este dificil de a cumpăra

  5. Studentii si pensionarii stau la coada deoarece device-ul modern nu vinde bilete decat la pret intreg.

  6. Asta înseamnă că, în afară de mine, toată lumea era ori student, ori pensionar?

    Şi ba da, am impresia că vinde şi bilete reduse.

Leave a Reply to Ovi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.